Reprezentanții Jandarmeri Române au anunțat sâmbătă că în urma confruntărilor de vineri doi jandarmi români au fost răniţi şi 16 fani unguri au interdicţie pe stadioane în următorul an. Au fost duse la secţia de poliţie şi au fost reţinute 62 de persoane, iar unul dintre cazuri este legat de consumul de droguri. 50 de suporteri sunt acuzaţi de fapte penale.
''Doi jandarmi au fost răniţi, unul la umăr, în Centrul Civic, a părăsit deja spitalul, al doilea are un traumatism facial mai grav, este la Spitalul Pantelimon, după ce a aruncat un membru al galeriei o piatră. (...) Încă de la coborârea din tren, fanii unguri au folosit elemente pirotehnice excesiv. Am reţinut 16 persoane din rândul cetăţenilor maghiari, au primit interdicţie un an de zile de a participa la astfel de evenimente competiţiile şi jocurile sportive'', a declarat inspectorul general al Jandarmeriei Române, Mircea Olaru, într-o conferinţă de presă.
Olaru a mai spus că au fost aplicate 19 sancţiuni contravenţionale de circa 7.300 de lei.
Şeful Jandarmeriei a adăugat că la partida de vineri seară a fost necesară evacuarea suporterilor de la peluza 2.
"În arena sportivă nu ne-am confruntat doar cu suporterii maghiari, care au avut o atitudine ostilă încă de la început, ci şi cu suporterii români. Am fost nevoiţi, ca prin dispoziţia prefectului, să evacuăm suporterii din peluza 2, care intraseră în conflict între galeria Steaua şi Dinamo pentru a restabili ordinea şi liniştea publică în arenă", a spus Olaru.
Acesta a mai spus că după finalul jocului jandarmii au dejucat intenţia mai multor suporteri ai echipelor bucureştene de a se bate între ei.
"Am dejucat intenţia suporterilor rapidişti, stelişti sau dinamovişti în a se întâlni pe traseu, după terminarea partidei, şi a-şi organiza confruntări. În zona clubului Dinamo am reţinut 41 de persoane care erau pregătite cu b