Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cum s-a întors Italia în clubul faliţilor

Publicat in Romania Libera, vineri 4 noiembrie 2011 ·

Indiferent de ce se întâmplă în Grecia, pagubele directe vor putea fi ţinute sub control. Cel mai mare risc pentru supravieţuirea zonei euro este contaminarea Italiei: o economie prea mare pentru a fi lăsată să cadă, dar şi pentru a putea fi salvată.

Italia a redevenit una dintre cele mai riscante ţări ale zonei euro, după ce reuşise la un moment dat să se distanţeze de grupul „PIGS" - Portugalia, Irlanda, Grecia, Spania. Statul are o datorie de 1.900 de miliarde de euro, echivalentul a 120% din PIB, suma fiind mult prea mare pentru o eventuală salvare a ţării de către cole-gii din zona euro. Pe de altă parte, nivelul ridicat de finanţare internă a datoriei şi angajamentele de disciplină bugetară reuşiseră să readucă încrederea investitorilor. De atunci, Italia a făcut greşeli puţine.

Însă situaţia din ce în ce mai gravă a Greciei şi contramăsurile luate de oficialii zonei euro au făcut ca lucrurile să se agraveze din nou. Constituirea Fondului European de Stabilitate Finan-ciară (EFSF) a liniştit din temerile că Irlanda, Portugalia sau chiar Spania nu vor putea găsi bani să-şi refinanţeze împrumu-turile. Însă faptul că Italia n-a putut fi acoperită de sumele strânse în acest fond i-a făcut pe investitori să fie mai prudenţi. Dobânzile plătite de Italia la obligaţiunile noi de titluri de stat au depăşit 6%, de trei ori mai mult decât era ţara obişnuită să plătească până acum un an-doi.

Sfârşitul euro

O astfel de creştere alimentează şi mai mult panica, pentru că povara dobânzilor va creşte în timp de la 2-3% din PIB până la 7-8%, adică mai mult decât plă-teşte Grecia acum. Chiar dacă Ita-lia opreşte deficitul bugetar acum, creşterea dobânzilor este singura în măsură să trimită Tre-zoreria în incapacitate de plată.

Dacă Italia nu-şi va mai onora obligaţiile, asta ar duce la insol-venţa EFSF, apoi la pierderea ratingului AAA de că

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Atenţionare de călătorie pentru un land din Germania: Avertismente de furtuni puternice

Ziare.com acum 52 minute
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Republica Federală Germania, Landul Bavaria, că autorităţile locale au emis avertismente de furtuni puternice (cod portoca

Au fost găsite trupurile celor două tinere de origine româna dispărute în apele râului Natisone din Italia

Ziare.com acum 3 ore
Cele două tinere care au dispărut în apele râului Natisone din Italia au fost găsite fără viață. Este vorba despre Bianca Doroş şi Patrizia Cormos. Băiatul care le însoțea este căutat în continuare. Ele au fost găsite duminică dimineaţă, 2 iunie, în

VIDEO Încăierare între militanții PSD și PNL la Belciugatele. Poliția a deschis dosar penal pentru lovire

HotNews acum o ora
Susţinătorii PSD şi PNL s-au luat la bătaie, sâmbătă, în comuna Belciugatele din judeţul Călăraşi. Scandalul a avut loc în stradă, în satul Măriuţa, unde echipele de campanie ale celor două partide au fost la un pas de a se încăiera, ei filmându-se

Sondaj Avangarde în București: Scor strâns pentru Primăria Capitalei între Nicușor Dan și Gabriela Firea

HotNews acum 3 ore
Actualul primar al Capitalei Nicuşor Dan, independent susţinut de Alianţa Dreapta Unită, se situează pe primul loc în topul opţiunilor pentru Primăria Generală, cu 28,6%, urmat de Gabriela Firea (PSD), cu 26,5% din intenţiile de vot, relevă un sonda

Un elev din Tulcea, arestat preventiv pentru că le vindea CANABIS colegilor de școală

Gandul acum o ora
Surpriză neplăcută pentru un elev din Tulcea, chiar de Ziua Copilului. Două persoane, dintre care un elev, au fost reținute și sunt cercetate pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de risc, în formă continuată. Reținerea celor doi a fos

Veşti bune pentru milioane de salariaţi: vor avea parte de o minivacanţă în luna iunie

Press Alert acum 3 ore
Veşti bune pentru milioane de salariaţi. Ei vor avea parte de o minivacanţă în luna iunie, cu ocazia Rusaliilor, anunță Ziarul Financiar. În a doua jumătate a lunii iunie, românii care lucrează la stat sau la privat vor avea parte de o minivacanţă d

Dan Ilie Morega, internat la psihiatrie prin decizia instanței: „Până la însănătoșire sau ameliorare”

HotNews acum 5 ore
Judecătoria Sectorului 1 a dispus internarea într-o secţie de psihiatrie în cazul fostului politician Dan Ilie Morega, care în ultimele luni a fost depistat în repetate rânduri la volan deşi nu mai are dreptul de a conduce din cauza problemelor medi

Planul lui Biden pentru Gaza "nu este o înţelegere bună", dar Israelul îl acceptă, afirmă un consilier al lui Netanyahu

News.ro acum o ora
Un consilier al premierului Benjamin Netanyahu a afirmat, duminică, că Israelul a acceptat un acord-cadru pentru dezamorsarea conflictului din Gaza, promovat acum de preşedintele american Joe Biden, deşi l-a descris ca fiind imperfect şi necesitând

Donald Trump şi-a făcut cont pe platforma de socializare pe care voia sa o interzică în trecut

Ziare.com acum o ora
Donald Trump, candidatul republican la Casa Albă, şi-a făcut cont pe TikTok, platformă pe care a încercat să o interzică în timpul mandatului său de preşedinte, informează AFP. Donald Trump a postat sâmbătă seară, pentru a-şi lansa noul cont, o înre

Ministerul Finanțelor vizează împrumuturi de aproape 7 miliarde lei în iunie. Ce scop au banii

Capital acum o ora
Băncile comerciale vor împrumuta din nou statul român în iunie 2024. Ministerul Finanțelor a dezvăluit planul pentru luna în curs. E vorba despre împrumuturi cu 1 miliard de lei mai mari decât se preconizase iniţial.

Vremea

București
acum

30°
dum.

19°/30°
lun.

20°/33°
mar.

19°/31°
mie.

18°/30°
Iasi
acum

29°
dum.

18°/29°
lun.

16°/30°
mar.

17°/30°
mie.

16°/26°
Constanta
acum

30°
dum.

19°/30°
lun.

20°/25°
mar.

19°/23°
mie.

19°/27°
Cluj-Napoca
acum

23°
dum.

14°/24°
lun.

13°/24°
mar.

14°/25°
mie.

13°/22°
Timisoara
acum

28°
dum.

15°/28°
lun.

17°/23°
mar.

14°/22°
mie.

15°/26°