La cea de-a cincea bienală a Festivalului de Film documentar (AFF), ce a avut loc la Sibiu, organizat de ASTRA Film, au participat peste 150 de filme despre istoria recentă a lumii, în selecţia lui Dumitru Budrală, Michael Yorke, Michael Stewart şi Mihai Fulger. Dacă ar fi să discutăm evoluţia acestui festival în termeni de orientare cultural-artistică&ideologică, vom putea observa cum, de-a lungul vremii, AFF s-a recomandat pe sine, de la începuturile sale din 1993 şi pînă acum, ca „the first initiative in Romania to promote documentary film and visual anthropology“1. S-ar zice că, în afară de cantitatea filmelor candidate, nimic nu s-a schimbat, însă la ediţia de anul acesta, expresia „film documentar“ apărea, în cadrul discursului oficial, în flexiune liberă cu, deja, expresia „film antropologic“. Şi s-ar mai zice că această observaţie este una banală, statistică, însă ea are menirea de a puncta adecvarea discursului AFF la discursul general asupra cunoaşterii, o adecvare solicitată şi reclamată de chiar diversitatea filmelor participante, inserate de către organizatori în categoriile „International“, „Europe“, „Romania“, „Student“, alternate cu programe speciale, „The Unknown Neighbour – Turkey“, „Portrait: Leonard Retel Helmrich“, „Les petits matins du monde“, „Focus: Made in Romania“, „Romanian New Wave&Documentary Film“, „Public Interest on Media Agenda“, „Panorama“. Ca atare, şi exigenţele juriului2 s-au axat pe capacitatea de problematizare a temei documentate de către regizor, în funcţie de tehnica de filmare, de etnotopia naraţiunii şi de dimensiunea perlocuţionară a discursului regizoral. Cu alte cuvinte, juriul a căutat să vadă în acele filme atît felul în care un regizor manipulează camera video, cît şi implicarea societăţii civile în contextul modificărilor geopolitice contemporane, dar şi efectul produs prin discursul regizoral din film asupra