Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Patronul firmei care deţine TIR-ul implicat în accidentul din Ungaria este un fost poliţist de frontieră

Publicat in Jurnalul, luni 31 octombrie 2011 ·

Foto: hirado.hu TIR-ul implicat în accidentul din Ungaria apaţine unei societăţi de transport din municipiul Arad, ai cărei patroni sunt un fost poliţist de frontieră condamnat pentru ucidere din culpă şi mama acestuia.

Firma se numeşte Transalex şi are sediul într-un apartament dintr-un bloc din municipiul Arad, iar şoferul plecase în cursă duminică seară, la ora 22:00, transportând componente pentru mobilier din Arad în Germania, anunţă Mediafax.

Mama fostului poliţist de frontieră a declarat că şoferul TIR-ului nu era obosit, pentru că a plecat în cursă duminică seara şi a vorbit cu el la telefon cu câteva minute înainte de producerea accidentului.

Femeia a spus că şoferul a ieşit din ţară prin Vama Nădlac, în cursul nopţii. "Nu era obosit, nu cred că avea cum să adoarmă la volan, l-am contactat cu puţin înainte de producerea accidentului şi era în formă, chiar bine dispus", a declarat femeia, Maria Frăţilă, care a precizat că este proprietară a firmei de transport împreună cu fiul ei, Alexandru Frăţilă.

Alexandru Frăţilă este fost poliţist de frontieră din Arad, care a fost demis în 28 februarie 2011, după ce a fost condamnat definitiv pentru ucidere din culpă, în urma unui accident rutier. Fostul poliţist de frontieră a fost implicat într-un accident rutier soldat cu moartea unui bărbat.

Şoferul TIR-ului implicat în accidentul din Ungaria are 31 de ani, se numeşte Ovidiu Munteanu şi lucra la firma din Arad de trei ani.

În urma accidentului produs în Ungaria şi-au pierdut viaţa 14 români care se aflau în microbuzul care s-a ciocnit cu TIR-ul. De asemenea, şoferul TIR-ului şi un pasager au fost răniţi, fiind transportaţi la spitalul din Szeged.

Foto: hirado.hu TIR-ul implicat în accidentul din Ungaria apaţine unei societăţi de transport din municipiul Arad, ai cărei patroni sunt un fos

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Alegeri locale în Marea Britanie: Sadiq Khan obţine un al treilea mandat de primar al Londrei

Mediafax acum 19 minute
Khan a câştigat pentru prima dată alegerile la primărie pentru laburişti în 2016 şi a fost reales în 2021, iar acum şi-a asigurat un al treilea mandat, cu 43,8% din voturi, învingând-o pe contracandidata sa conservatoare, Susan Hall, care a obţinut

Centrul Infotrafic: Trafic feroviar blocat pe Magistrala 400, în Harghita, unde locomotiva unui tren de călători s-a defectat

News.ro acum 51 minute
Traficul feroviar este blocat, sâmbătă seară, pe Magistrala 400, în judeţul Harghita, unde locomotiva unui tren de călători s-a defectat, anunţă Centrul Infotrafic. Centrul Infotrafic al Poliţiei Române informează că traficul feroviar este oprit tem

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, pe lista persoanelor căutate de Rusia

Ziua Constanta acum o ora
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor căutate, a relatat sâmbătă agenţia de presă rusă TASS, citând Ministerul rus de Interne, transmite Reuters. Informaţia apare făr

Sfânta Lumină de la Ierusalim a ajuns în România!

Ziua Constanta acum o ora
Sfânta Lumină a fost adusă sâmbătă în țară, de la Ierusalim, de părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, și a fost oferită delegaţilor eparhiilor prezenţi la Aeroportul Internaţional "Henri Coandă" din Capitală.Ulterior, centrele eparhiale, prin pr

Caz cutremurător în Timiș. Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei

Ziare.com acum 3 ore
Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata Vii, din apropiere de Timişoara, şi-a dat foc sâmbătă, 4 mai, în grădina din spatele casei sale. ”Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au fost sesizaţi cu privire

Handbal feminin: CSM Bucureşti, înfrângere cu Metz şi ratează calificarea la Tunreul F4 al Ligii Campionilor

News.ro acum o ora
Campioana CSM Bucureşti a fost învinsă şi sâmbătă, în deplasare, de formaţia Metz Handball, scor 29-23 (15-14), în manşa retur din sferturile de finală ale Ligii Campionilor. CSM ratează calificarea la Turneul Final Four, la care a jucat ultima dată

VIDEO Crainicul stadionului echipei Roda Kerkrade a anunţat eronat promovarea clubului în primul eşalon

Gazeta Sporturilor acum 39 minute
Crainicul stadionului echipei Roda JC Kerkrade (D2 olandeză) a făcut o gafă de proporţii vineri seara, el anunţând din greşeală că formaţia a promovat în primul eşalon. De bucurie, suporterii au invadat terenul, relatează L'Equipe, citat de

Incendiu puternic, lângă Mănăstirea Voroneț, județul Suceava

Ziua Constanta acum 3 ore
Un incendiu puternic a izbucnit, în urmă cu puțin timp, lângă Mănăstirea Voroneț din orașul Gura Humorului, în județul Suceava. O casă aflată la doar câteva sute de metri de biserică a luat foc. Din cauza faptului că bate vântul tare, iar majoritat

Mesajul transmis de Bogdan Andone după FC Botoșani – FC Voluntari: „Asta vreau să remarc”

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Bogdan Andone, antrenorul de la FC Botoșani, a tras concluziile după , și a vorbit despre lupta pentru salvarea de la retrogradare.

Bilanţul victimelor inundaţiilor din Brazilia urcă la 56 de morţi. Zeci de persoane sunt date dispărute

Mediafax acum 2 ore
Bilanţul victimelor inundaţiilor în urma ploilor abundente din unlimele zile din statul Rio Grande do Sul, din sudul Braziliei, a crescut la 56 de morţi. Autorităţile locale anunţă sâmbătă că zeci de persoane sunt date dispărute.

Vremea

București
acum

18°
sâm.

12°/21°
dum.

10°/21°
lun.

12°/24°
mar.

13°/26°
Iasi
acum

20°
sâm.

11°/20°
dum.

9°/21°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
Constanta
acum

15°
sâm.

13°/16°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

22°
sâm.

13°/22°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
Timisoara
acum

23°
sâm.

10°/23°
dum.

11°/23°
lun.

12°/25°
mar.

13°/24°