Ţinută, mister, clasă, farmec, isteţime, un pic de răutate sau... "La Femme Fatale", cum i-au spus francezii femeii de care s-au simţit atraşi în mod irezistibil, până la obsesie şi fără scăpare. Totuşi, "La Femme Fatale" nu se poate defini cu exactitate. Ţine mai degrabă de simţuri, de fantastic, de alchimia eternului feminin. S-a spus despre femeia fatală că este acel gen de femeie pe care bărbaţii şi-o doresc, dar nu e bine să o aibă, pe care au văzut-o o dată, chiar preţ de-o secundă, dar nu o uită niciodată. Ea nu e doar un personaj literar, de muzică, de film sau artă. Femeia fatală e realitate. O realitate care s-a transformat de-a lungul timpului, păstrându-şi însă aura de putere, farmec, seducţie şi mister, chiar şi în cele mai defăimătoare prezentări.
A fost percepută ca o rivală în dragoste sau ca o femeie încântătoare, sigură pe sine, ca o femeie care ştie să se strecoare prin viaţă, dar care zdrobeşte implacabil inimile bărbaţilor, îi subjugă şi le conduce destinele. Alţii au repudiat-o, considerând-o sursa răului pe Pământ şi a păcatului, poate şi pentru faptul că însuşi termenul ce o definineşte - "fatală" - sugerează moarte, sfârşit.
Dacă o luăm de la origini, femeia fatală poate începe cu Eva cea biblică, care e asociată cu tentaţia păgână. Dar toate femeile sunt "fiicele" Evei. Mergând mai departe, găsim alt "prototip" de femeie fatală, Pandora, pe care a înfăţişat-o Gustav Adolphe Mossa, în 1907, în pânza Eva-Pandora. Ca şi Eva, Pandora a fost, cu timpul, "sexualizată" excesiv, până la simbolul desfrâului. Femeii fatale i s-a atribuit şi mişcarea feministă, de emancipare a sexului slab, care a revendicat drepturi egale cu bărbatul. Dar oricum ar fi, femaia fatală şi-a menţinut neschimbată esenţa.
ATITUDINEA CONTEAZĂ
Între "o frumuseţe" şi "femeia fatală" e diferenţă ca de la cer la Pământ. "Frumuseţea" este ac
