Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Contracandidatul lui Merkel la funcţia de cancelar: Europa are nevoie de un nou Plan Marshall

Publicat in Ziarul Financiar, marți 4 iunie 2013 ·

Statele puternic afectate de criză din Uniunea Europeană au nevoie de un nou Plan Marshall, care să le ajute să revină pe creştere economică, a declarat, marţi, Peer Steinbruck, contracandidatul actualului cancelar, Angela Merkel(FOTO), pentru postul de şef al guvernului german.

Un astfel de pachet financiar ar sprijini ţările afectate de măsurile de austeritate adoptate de la declanşarea crizei, a spus Steinbruck, care a fost desemnat de Partidul Social Democrat să conducă guvernul dacă formaţiunea câştigă alegerile parlamentare din toamnă.

Programul economic ar putea fi finanţat parţial prin noi taxe pe tranzacţii financiare, a declarat Steinbruck într-un discurs la Universitatea Liberă din Berlin, potrivit cotidianului britanic The Guardian.

Insistenţa actualului guvern german pentru austeritatea bugetară în Europa cauzează stagnare economică, a avertizat politicianul german.

Ţările precum Grecia şi Portugalia au nevoie de un plan de amploare, similar celui prin care Germania a fost reconstruită după Al Doilea război Mondial, pentru a evita a "spirală diabolică", a spus el.

Partidul Social Democrat se află în urma formaţiunii cancelarului Merkel în sondajele din Germania, cu trei luni înaintea alegerilor programate pentru 22 septembrie.

Planul Marshall a fost lansat şi finanţat de Statele Unite după încheiarea celui de-Al Doilea Război Mondial pentru a ajuta la reconstruirea economiilor statelor europene. Statele puternic afectate de criză din Uniunea Europeană au nevoie de un nou Plan Marshall, care să le ajute să revină pe creştere economică, a declarat, marţi, Peer Steinbruck, contracandidatul actualului cancelar, Angela Merkel(FOTO), pentru postul de şef al guvernului german.

Un astfel de pachet financiar ar sprijini ţările afectate de măsurile de austeritate adoptate de la declanşarea crizei, a

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Elveția a câștigat finala Eurovision 2024. Cine este Nemo, artistul care a obținut marele premiu al concursului

HotNews acum 34 minute
Elveția a câștigat finala Eurovision 2024, care s-a desfășurat sâmbătă seara la Malmo Arena, Suedia pe un fundal tensionat de protestele pro-palestiniene și față de participarea Israelului la concurs. Marele premiu al celei de-a 68-a ediție a fost l

Prezenţa unui urs, semnalată în Piteşti

News.ro acum o ora
Prezenţa unui urs a fost semnalată duminică noaptea, în Piteşti, fiind emis mesaj RO-Alert. Animalul a fost căutat de poliîişti, jandarmi şi de echipaje ISU, inclusiv cu camere de termoviziune, dar nu a fost găsit încă. Mesajul RO-Alert a fost tran

Cod galben de ploaie şi vânt în mai multe regiuni

Press Alert acum 31 minute
< figure id="attachment_304358" style="width: 640px" class="wp-caption alignnone"> Foto: arhivă ANM a emis o avertizare generală, Cod Galben, valabilă până duminică, la ora 23.00, de averse torențiale, descărcări electrice, intensificări ale vântulu

Joe Biden spune că un armistițiu în Gaza ar avea loc „mâine” dacă Hamas eliberează ostaticii

HotNews acum 2 ore
​Dacă Hamas vrea să pună capăt războiului din Gaza poate să o facă „mâine” dacă va elibera restul de ostaticii răpiți pe 7 octombrie pe care continuă să îi țină captivi, a declarat președintele american Joe Biden, citat de CNN. Joe BidenFoto: Manuel

Pe 12 Mai este celebrată Ziua tatălui

Ziua Constanta acum 2 ore
La 12 mai 2024 este sărbătorită Ziua tatălui în România. Această zi este marcată, conform prevederilor legii în vigoare (Legea nr. 319/2009), în cea de-a doua duminică a lunii mai. Propunerea legislativă - Legea nr. 319/2009 - pentru instituirea Zil

Un tânăr de 22 de ani a murit într-un accident produs într-o comună din Argeş

Mediafax acum 3 ore
„Din verificările preliminare, efectuate de poliţiştii Formaţiunii Rutiere Mioveni, s-a stabilit că un tânăr de 18 de ani, din Hârtieşti, conducea un autoturism pe DN 73D, pe raza comunei Davideşti, având sensul de deplasare dinspre Mioveni spre Câm

Extragere Loto 6/49 din 12 mai 2024. Report cumulat la Noroc de peste 1,9 milioane de euro

HotNews acum 2 ore
Duminică, 12 mai, vor avea loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc, după ce la tragerile loto de joi, 9 mai, Loteria Română a acordat 13.347 de câștiguri în valoare totală de peste 729.000 de lei. Bilet loto - 6

UPDATE - FCSB a primit trofeul de campioană a României, pe Arena Naţională, în faţa a zeci de mii de spectatori. Sărbătoarea a continuat la Ateneul Român - VIDEO

News.ro acum 10 ore
Componenţii echipei FCSB au primit medaliile şi trofeul de campioni ai României, sâmbătă seară, pe Arena Naţională, în faţa a aproape 55.000 de spectatori. UPDATE Campionii au fost întâmpinaţi în faţa Ateneului Român cu un spectacol pirotehnic şi cu

Polonia îşi va construi fortificaţii de-a lungul întregii frontiere de est, anunţă premierul Tusk

HotNews acum 28 minute
Premierul polonez Donald Tusk a declarat sâmbătă că Polonia începe să lucreze la consolidarea întregii sale frontiere estice, în timp ce ţara se confruntă cu ceea ce el a numit un "război hibrid" în creştere, referindu-se la migraţia ilegală din Bel

Calendar ortodox, 12 mai 2024. Iată ce sărbătoare este astăzi

Ziua Constanta acum 2 ore
În această lună, în ziua a douăsprezecea, pomenirea celui între sfinţi, părintele nostru Epifanie arhiepiscopul Salaminei Ciprului. Marele şi minunatul Epifanie a fost din ţara Feniciei, din ţinutul Elefterapolei. Şi fiind bine crescut în casă, după

Vremea

București
acum

16°
dum.

11°/17°
lun.

9°/16°
mar.

11°/17°
mie.

9°/18°
Iasi
acum

14°
dum.

9°/15°
lun.

6°/15°
mar.

7°/15°
mie.

7°/17°
Constanta
acum

14°
dum.

13°/15°
lun.

10°/14°
mar.

8°/14°
mie.

10°/15°
Cluj-Napoca
acum

14°
dum.

8°/14°
lun.

6°/16°
mar.

6°/17°
mie.

6°/17°
Timisoara
acum

17°
dum.

12°/19°
lun.

7°/20°
mar.

10°/20°
mie.

10°/20°