„Ia priviți-i cum se duc / Cum se duc și cum se sting…” I-am privit, oare, cu atenția ce-o meritau? Doamne, tare mă tem că nu! De vreo doi-trei ani m-am tot hotărât să fac ordine în garaj, unde s-au adunat tot soiul de ciuveie puse la păstrare pentru o ipotetică folosire cândva, „la nevoie”. Și cum n-a fost nevoie până acum, n-o să fie nici de acum înainte, așa că afară cu ele!

Peste ce n-am dat! Piese de schimb pentru prima mea Dacie, antică și de demult, o cutie cu „confuzoare” pentru întâia centrală cu gaz metan – fierăraie adusă cu pile, odată și odată, de la Baia Mare, șlapi hâiți, lansete rupte, bidoane pe sfert cu ulei de nefolosit la mașina de azi, jumătăți de saci cu mangal pitite prin toate colțurile, de-aș putea, adunându-le, rumeni un bou, toate asezonate cu obișnuita garnitură de ace, brice și carice inutile, încât mi-e și jenă să le mai enumăr.

Dau și peste o cutie de carton cu hârțoage vechi: acte și documente ale mamei și ale tatălui, amândoi călătoriți de mult pe cealaltă lume. Le-am pus bine la păstrare într-un fund de raft, cu intenția mărturisită soaței de a lua una câte una hârtiile gălbejite, a le cerceta cum se cuvine și, desigur, a pune la adăpost cum se cuvine cele de oarecare importanță. Rușine să-mi fie, n-am făcut-o! Cutia zace de ani și ani, astupată de-o saltea pneumatică găurită; nemaizărind-o, am dat-o deplin uitării!

Iată Registrul de Impresii ale vizitatorilor la expozițiile de pictură ale tatei, Alexandru Iacoban. Între ele, Expoziția de la Casa de Cultură a Sindicatelor din Suceava (1981). Zeci de semnături, unele greu descifrabile, altele atent caligrafiate (Acostioaie, Pojoga, Munteanu, Strugaru, Vorobeț, Vărzaru etc., etc. – mă tem că unii conversează acum cu tata printre nori…). Iată-i cartea de muncă doldora de „accidente”, pe care (unele) tata le explică într-o Autobiografie dedicată, poate, chiar mie: „În