"Nu cred că putem să acceptăm răspunsul simplu şi stupid pe care Funeriu şi colegii din Guvern îl dau, că tinerii absolvenţi sunt într-o proporţie nemaiîntâlnită sub nivelul cerut pe parcursul anului şcolar". Cel care a debitat această frază este profesor la bază. Sau mai exact a fost. Căci afirmaţia de mai sus revelează un clănţău politic operat de orice urmă de bun simţ profesional. Ceea ce speram să nu se întâmple cu dl. Crin Antonescu.
Nu ştiu dacă preşedintele PNL s-a uitat la figurile celor care, ieşiţi de la bac, răspundeau întrebărilor reporterilor: marea majoritate nu erau în stare nici să spună ce li s-a dat, aveau probleme cu vorbirea articulată, exprimările mergând de la "cercul circumcis" până la "am băgat şi io ceva de partide". Ei n-au fost doborâţi de fineţea unei probleme de calcul integral sau de prietenia ca prezenţă, şi nu ca dor, a lui Nichita Stănescu, deoarece nu numai că nu ştiu, nici nu ştiu ce nu ştiu. S-au dus la bac doar ca să poată spune, după ce au predat foaia de examen în cel mai bun caz albă, că "e ca pe vremea lu Hitlăr". Nu mai puţin de 410 dintre ei, după toate scandalurile cu camerele de supraveghere din vară, au încercat să trişeze şi eu fost eliminaţi - ceea ce dovedeşte cât de înrădăcinată e tradiţia furtului la bac.
Proporţia în care absolvenţii de liceu sunt analfabeţi intelectual nu e deloc "nemaiîntâlnită". Ea se perpetuează de decenii, acum doar a fost scoasă la vedere - este nu numai simplu şi stupid, e o amăgire periculoasă să spui că se datorează doar ultimilor doi ani de mandat Funeriu. Bac-ul a fost în esenţă corect şi normal, anormale sunt pregătirea, atitudinea şi numărul celor care s-au ciocnit de el. Fără să-i doară prea tare - mulţi râdeau.
Dar şi bac-ul de anul acesta poate deveni incorect, nedrept, anormal, dacă nu este urmat de modificări la fel de tăioase în toate structurile Educaţiei. În