Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Timişoara: Sabău şi-a criticat public elevii pentru prima oară

Publicat in Adevarul, luni 31 august 2009 ·

Antrenorul Ioan Ovidiu Sabău s-a dezlănţuit la adresa jucătorilor după meciul de la Alba Iulia, criticând atitudinea neprofesionistă a unora dintre fotbalişti. Bănăţenii au terminat la egalitate cu nou-promovata Unirea, 3-3, după ce au condus cu 2-0, fiind chiar în pericol de a pierde meciul. Egalul pe terenul unei nou promovate, dar mai ales faptul că echipa nu a reuşit să ţină de avantajul de două goluri pe care îl avea la un moment dat, l-a făcut pe Ioan Ovidiu Sabău să-şi critice deschis jucătorii pentru prima dată de la instalarea la Timişoara.

„Au crezut că simpla lor prezenţă în teren, că dacă au tricouri noi şi frumoase, iar adversarii i-au văzut la televizor sunt lucruri suficiente pentru a câştiga partida. Nu şi-au respectat deloc adversarul, ba mai mult, au vrut să-l ia la mişto. Au vrut să pară vedete, dar nu sunt. O vedetă e un model pentru alţii, nu unul care se ţine de şmecherii ”, a declarat tehnicianul echipei bănăţene, care i-a ameninţat cu sancţiuni pe jucătorii indolenţi.

Sabău este de părere că subestimarea adversarului a fost cauza problemelor echipei sale. „Aşa se întâmplă când îţi înfurii adversarul, nerespectându-l, începi să primeşti goluri. La 2-0 pentru noi, văzându-i cum evoluează le-am zis celor de lângă mine că vom pierde meciul. Şi tocmai asta era să se întâmple. A fost o greşeală generală de atitudine care era să ne coste şi mai scump. Voi analiza ce sancţiuni se impun ”, a spus „Moţul”.

Transferuri obligatorii

Neluţu Sabău este de părere că echipa nu poate face faţă momentan şi în campionat şi în cupele europene. „În pauză, vom încerca să întărim lotul. Sunt jucători care nu se ridică la acest nivel şi sunt necesare transferuri. Timişoara a dezamăgit astăzi , a arătat ca o echipă care e departe de pretenţiile la locul 1 pe care le are”, a spus antrenorul.

A

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

LIVE VIDEO Ceremonia de primire a Sfintei Lumini are loc la Mormântul lui Iisus Hristos la Ierusalim (VIDEO)

Ziua Constanta acum 2 ore
Ceremonia de primire a Sfintei Lumini are loc la Mormântul Domnului nostru Iisus Hristos în Sâmbăta Mare, începând cu ora 13:00, conform Basilica.ro Evenimentul este transmis live de Trinitas TV. Primirea Sfintei Lumini Sâmbătă dimineață au fost sti

Ce spune Nicușor Dan despre producerea unui cutremur în București. „O să fie rău!”

Gandul acum 34 minute
Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, a afirmat că dacă vine un cutremur ”o să fie rău” în Bucureşti deoarece sunt aceleaşi clădiri care au trecut şi prin cutremurul din 1977. El a menţionat că teoretic blocurile noi respectă toate cerinţele, dar practic

VIDEO Imagini virale de la Constanța: O mașină a Poliției Locale s-a împotmolit într-o baltă pe plajă

HotNews acum o ora
Imagini cu o maşină a Poliţiei Locale Constanţa care a rămas blocată într-o baltă formată în nisip, pe o plajă, au fost distribuite în mediul online. În imagini se vede cum doi agenţi se chinuie să scoată maşina, unul dintre el umblând desculţ, în t

Eurostat România are a treia cea mai mică speranţă de viaţă din UE. La polul opus se află Spania

Ziua Constanta acum o ora
Spania este ţara din Uniunea Europeană (UE) cu cea mai mare speranţă de viaţă, de 84 de ani, şi se află peste media comunitară, care este de 81,5 ani, în timp ce România are a treia cea mai mică speranţă de viaţă din UE, de 76,6 ani, potrivit ultime

Rusia, o amenințare existențială pentru Europa: Se confruntă cu două războaie

Wall-Street.ro acum o ora
Înaltul reprezentant al Uniunii Europene pentru Afaceri Externe, Josep Borrell, a apreciat că Rusia reprezintă o "ameninţare existenţială" pentru Europa deoarece, dacă va avea succes, preşedintele rus Vladimir Putin nu se va opri în Ucraina, informe

Iohannis: Învierea Domnului reaminteşte tuturor chemarea creştină la iubirea aproapelui şi îndemnul convieţuirii în pace

Radio Mures acum 40 minute
Preşedintele Klaus Iohannis a transmis astăzi, într-un mesaj, că Învierea Domnului reaminteşte tuturor chemarea creştină la iubirea aproapelui şi îndemnul convieţuirii în pace. Șeful statului a adăgat că ‘gândurile noastre se îndreaptă şi către seme

O nouă alertă emisă de meteorologi. Județele care intră sub Cod galben FOTO

Ziare.com acum 5 ore
ANM a emis sâmbătă dimineață, 4 mai, o atenționare Cod galben de vânt puternic, valabilă până la ora 19.00 În Dobrogea şi în cea mai mare parte a Munteniei, local şi temporar, vântul va avea intensificări, cu rafale de 55-65 km/h. Temporar, vor fi i

Taiwanul va avea sprijinul lui Trump, dacă acesta va câştiga alegerile, spune un fost ambasador

Mediafax acum o ora
Taiwanul, revendicat de China ca teritoriu propriu în ciuda obiecţiilor autorităţilor de la Taipei, a primit un sprijin puternic din partea administraţiei Trump, inclusiv vânzări de arme. Trump a vorbit cu preşedinta Taiwanului, Tsai Ing-wen, la scu

Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei, în apropiere de Timișoara

Press Alert acum 31 minute
Foto: Arhivă Clipe de groază în localitatea timișeană Giarmata Vii, la câțiva kilometri din Timișoara. Un bărbat și-a dat foc în grădină, sub privirile a doi adolescenți. „Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, polițiștii Secției 1 Rurale Timișoara a

Thomas Bach risipeşte îndoielile: „Ceremonia de deschidere la Paris 2024 va avea loc pe Sena”

Mediafax acum 55 minute
Răspunzând la îngrijorările tot mai mari privind securitatea evenimentului, pe fondul ameninţării unor posibile atacuri teroriste, el a declarat: „Decizia este clară: va fi pe Sena", a spus el la postul de radio El Mon a RAC1, citat de insidethegame

Vremea

București
acum

19°
sâm.

12°/20°
dum.

10°/21°
lun.

12°/24°
mar.

13°/26°
Iasi
acum

21°
sâm.

11°/21°
dum.

9°/21°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
Constanta
acum

17°
sâm.

13°/17°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

23°
sâm.

13°/23°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
Timisoara
acum

22°
sâm.

10°/23°
dum.

11°/23°
lun.

12°/25°
mar.

13°/24°