Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sărbătorile recoltei

Publicat in Jurnalul, joi 16 septembrie 2010 ·

Toamna este bogată în sărbători şi târguri, pentru că timpul este prielnic culesului. Din vii se strâng şi ultimii ciorchini, iar mustul deja începe a curge în căni. Se degustă vinul ce încă nu a prins viaţă, aşezându-se alături, aşa cum îi stă bine, o pastramă de berbecuţ ţinută bine în baiţ ca să se frăgezească şi apoi friptă la foc aromat de lemne. Legumele şi fructele se adună coş după coş, iar după ce se sortează se adaugă proaspete în mâncăruri sau se aşază la rece în lădiţe, cât să te poţi înfrupta din ele chiar şi în toiul iernii. Altele însă se vor înghesui în borcane cu murături, zacuşti de toate felurile (fiecare gospodină are reţeta sigură care nu poate da greş) sau zarzavat pentru ciorbe acre, taman bune după o petrecere de pomină. Vin la rând brânzeturile de tot felul, căci după coborârea oilor de la munte, fiecare gospodar primeşte cantitatea de brânză sorocită, prilej pentru a pregăti bulzuri sau plăcinte care-ţi lasă gura apă.

CELE MAI ALESE BUCATE

Şi ca în fiecare an, satele şi oraşele se vor umple de târguri care celebrează recolta. Munţi de legume şi fructe, alese pe sprânceană, bucăţi mari de caş, telemea sau urdă, dar şi brânză la burduf sau în coajă de brad, că se păstrează cel mai bine, afumături, miere şi faguri, gemuri şi dulceţuri, pâine tradiţională, coaptă pe vatră sau în ţest.

Timp de două zile, 25-26 septembrie - "Răvăşitul oilor", la Bran se adună cei mai de seamă oieri şi producători de brânză, pentru a-şi pofti oaspeţii la o adevărată petrecere în aer liber, unde se vor încinge grătarele şi se vor putea gusta cele mai bune bucate munteneşti. "Parada gospodarilor" de la Săpoca, judeţul Buzău (26 septembrie), este cea mai potrivită ocazie pentru a alege cele mai arătoase legume pentru conservele de iarnă.

La 30 septembrie, Câmpulung Moldovenesc găzduieşte "Târgul Lăptarilor", unde vor fi expuse, de

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ciolacu: „România se prăbuşeşte dacă nu mai are acces la fondurile europene şi dacă nu implementează reformele din UE”

HotNews acum 19 minute
Premierul Marcel Ciolacu a afirmat că sustenabilitatea economică a României depinde de fondurile europene fără de care țara noastră „se prăbușește”. Ciolacu a făcut această afirmație, referindu-se la retorica antieuropeană din spațiul public, în cad

Tulcea: Accident rutier între un microbuz şi o maşină de teren, cu nouă persoane implicate / Şapte victime au fost evaluate medical şi vor fi transportate la spital - FOTO / VIDEOA

News.ro acum 44 minute
Un accident rutier a avut loc, joi după-amiază, între un microbuz şi o maşină de teren, în judeţul Tulcea, în evenimentul rutier fiind implicate nouă persoane. Şapte victime au fost evaluate din punct de vedere medical şi vor fi transportate la spit

UPDATE - Spitalul Foişor: Florin Piersic, internat cu o stare generală gravă, în urma unui sepsis cu punct de plecare de la nivelul unei proteze totale de genunchi /Proteza a fost scoasă şi înlocuită cu o proteză provizorie cu pompă de antibiotic- surse

News.ro acum 20 minute
Actorul Florin PIersic a fost internat, joi, la Spitalul Foişor din Bucureşti ”cu o stare generală gravă, în urma unui sepsis cu punct de plecare de la nivelul unei proteze totale de genunchi”. Medicii fac investigaţii suplimentare pentru a decide p

BEC: Campania electorală începe vineri şi se încheie pe 8 iunie. De atunci sunt aplicate regulile specifice în privinţa acţiunilor şi materialelor de propagandă permise

News.ro acum 2 ore
Reprezentanţii Biroului Electoral Central informează că, vineri, începe campania electorală pentru alegerile din data de 9 iunie şi subliniază că, de la acel moment, sunt aplicate regulile specifice în privinţa acţiunilor şi materialelor de propagan

Muzeul Naţional de Artă al României nu va participa la Noaptea Muzeelor. Membrii de sindicat au anunțart că nu vor să lucreze în afara programului

HotNews acum 38 minute
Muzeul Naţional de Artă al României nu va participa la ediţia din acest an a Nopţii Muzeelor, după ce membrii sindicatului din instituţia muzeală au anunţat că nu vor efectua ore suplimentare în afara programului obişnuit de lucru în data desfăşurăr

Fabrica de ulei din Constanţa, amendată cu 50.000 de lei de Garda de Mediu pentru poluarea reţelei de canalizare cu grăsimi vegetale

News.ro acum 51 minute
Fabrica de ulei din Constanţa a fost amendată cu 50.000 de lei de comisarii Gărzii de Mediu pentru poluarea reţelei de canalizare cu grăsimi vegetale. Reprezentanţii Gărzii de Mediu au anunţat, joi, că verificările la fabrica de ulei au fost făcute

Marcel Ciolacu: Prim-miniştrii se schimbă unul pe an. Eu sunt al zecelea în această serie, şi eu o să mă schimb cât de curând, fiindcă mandatul este până la sfârşitul anului

News.ro acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, joi, că prim-miniştrii se schimbă unul pe am şi el este al zecelea în această serie. ”Şi eu o să mă schimb cât de curând, fiindcă mandatul este până la sfârşitul anului”, a mai spus şeful Executivului, el precizâ

Vești bune pentru Shakira. Ce s-a întâmplat cu problemele juridice pe care le avea în Spania?

Ziua Constanta acum o ora
Un tribunal spaniol a anunţat joi că a clasat cea de-a doua procedură pentru fraudă fiscală deschisă împotriva celebrei cântăreţe Shakira, care a scăpat astfel de problemele juridice pe care le avea în ţara în care a locuit timp de mai mulţi ani, in

Judecătoarea din cazul Vlad Pascu a întrebat-o pe mama Robertei dacă a fost la înmormântarea fiicei sale

Mediafax acum 3 ore
Judecătoarea din cazul Vlad Pascu a întrebat-o pe mama Robertei dacă a fost la înmormântarea fiicei sale. „Mi se pare strigător la cer”, declară mama Robertei. Atât ea, cât şi tatăl lui Sebastian Olariu, tânărul ucis de Vlad Pascu, spun că la proces

Tragedie în Vâlcea. Un bărbat a fost prins sub un mal de pământ, în timp ce lucra la un drum forestier

Ziare.com acum o ora
Moarte îngrozitoare pentru un bărbat care lucra la reconstrucţia unui drum forestier în zona Rostea din Călimăneşti. Acesta a decedat joi, 9 mai, după ce a fost prins sub un mal de pământ, informează Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Vâlcea. "

Vremea

București
acum

16°
joi

12°/16°
vin.

11°/20°
sâm.

10°/22°
dum.

14°/18°
Iasi
acum

19°
joi

11°/19°
vin.

13°/20°
sâm.

12°/20°
dum.

11°/17°
Constanta
acum

15°
joi

13°/15°
vin.

13°/15°
sâm.

12°/17°
dum.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

13°
joi

9°/13°
vin.

7°/18°
sâm.

9°/19°
dum.

10°/17°
Timisoara
acum

17°
joi

11°/18°
vin.

12°/19°
sâm.

10°/22°
dum.

13°/20°