Încă preşedinte, Traian Băsescu anunţă tema dialogului iminent cu secretarul general al NATO – „instalarea scutului antirachetă şi securitatea aeriană”. Mă apucă ameţeala. Nu pentru că respectiva temă n-ar fi importantă şi, ca atare, pritocită şi răspritocită, ci pentru că în clipa asta gerul – cumplit, nemilos – ucide. În noaptea asta, la Sângeru au fost 20 de grade sub zero, acum sunt minus 17, geamurile au devenit vitralii de gheaţă, soba dogoreşte, dar la un pas mai departe, în odaie, e frig.

Un scut antiger nu instalaţi, domnilor? – exclam. Au murit de ger doar în această noapte şapte oameni. Şi invazia siberiană abia a început. O prietenă octogenară din Drumul Taberei îmi spune că încă nu şi-a permis luxul de a porni caloriferele rămase reci din iarna trecută. N-ar fi gerul o temă potrivită pentru CSAT? Sau sărăcia nu s-ar nimeri, ca temă de dezbatere, pe calapodul înaltului organism ce-l are în frunte pe Traian Băsescu? Securitatea aeriană, zice preşedintele, cu gravitatea unuia care, şef fiind, ştie el ce ştie, nu se uită la gloata care, în nerozia ei, habar n-are ce-i lipseşte. Măi prostovanilor, vouă vă lipseşte securitatea aeriană, de asta vă doare burta.

Mă uit peste casele amorţite sub nămeţi. Sfredelele unor fumuri gălbui ies din hornuri şi se înfig în tării, ameninţând grav securitatea aeriană. Ca nişte creioane boante, hornurile se iscălesc pe cer, semn că înăuntru sunt încă oameni, unii dintre ei având neobrăzarea de a rămâne vii. Oameni vii sunt şi în Piaţa Universităţii din Bucureşti. Cei mai vii dintre noi toţi. În vocea lor se regăsesc şi ofurile celor rămaşi în case. Sunt proteste „fireşti”, zice relaxat preşedintele, măsurile de austeritate, bla, bla. Nimic despre singura cerere rămasă pe agenda protestatarilor, cea care condensează în ea şi acuza mizeriei morale care a stâlcit chipul României şi sărăcia şi jaful – „Jos Băsescu!”