Expoziţia „Dagaro Restituiri” a sculptorului român David Buzgar poate fi vizitată gratuit, până pe 14 iulie, în Holul de Onoare al Castelului Pelişor din Sinaia
Plecat în Germania în anii ’70, stabilit ulterior în Spania, sculptorul timişorean David Buzgar expune pentru prima dată în România, după nenumărate expoziţii în Germania, Franţa şi SUA.
„Despre David Buzgar am auzit pentru prima dată în lungile mele conversaţii cu Nicolae Marin, un bun prieten fugit în Germania (Freiburg im Bresgau) în 1980, care ura din răsputeri comunismul. Viaţa lui aventuroasă, experienţele la limită, încăpăţanarea de a reuşi într-un spaţiu străin, păstrându-şi rădăcinile, ne-au determinat să scriem împreună o carte, «La ruleta vieţii. Florin Sicoie în dialog cu Nicolae Marin», apărută în anul 2010. Acolo, David Buzgar apare în grupul de exilaţi români, organizaţi în «Diaspora Română» a regretatului scriitor Victor Frunză, care s-a aflat, în anii ’80, la originea a numeroase proteste îndreptate împotriva regimului Ceauşescu“, spune despre David Buzgar directorul Muzeului de Artă din Ploieşti, Florin Sicoie.
Sculpturile lui David Buzgar sunt realizate din bronz, oţel, piatră, lemn şi răşină, cu teme zoomorfe şi antropomorfe, marcate de vibraţia artei africane.
„Dagaro Restituiri”, expoziţia de la Castelul Pelişor se vizitează în perioada 4 iunie – 14 iulie, după următorul program:
Joi – 12.00 – 19.00
Vineri – Duminica – 11.00 – 19.00
Ultima intrare la ora 18.15.
Expozitia este gratuită, fiind inclusă în vizitarea Castelului Pelişor.
Vă mai recomandăm
O zi în plus pentru vizitarea Peleşului. Castelul a trecut la programul de vară
FOTO VIDEO Inima reginei Maria vine la Peleş, în decorul şi atmosfera palatului de la Balcic