Tradus până acum în 12 limbi, romanul Istoria calviţiei mele (De geschiedenis van mijn kaalheid) a iscat la apariţia sa, în anul 2000, un imens scandal în viaţa literară din Olanda. Stilul ironic, gustul pentru absurd şi burlesc, cinismul intransigent, dar nu lipsit de candoare păreau cunoscute, dar de autor încă nu auzise nimeni. Abia după un an, misterul a fost elucidat. În spatele numelui de Marek van der Jagt se ascundea unul dintre cei mai populari scriitori olandezi ai momentului, Arnon Grunberg (n. 1971). Mai mult decât atât, un critic literar constata plin de entuziasm: "Este mai bun decât Grunberg." Acest artificiu de imagine i-a adus lui Grunberg pentru a doua oară premiul "Anton Wachter", acordat celui mai valoros debut în proză din spaţiul de limbă neerlandeză. Prima dată îl obţinuse pentru întâiul său roman, Albastrele zile de luni (Blauwe maandagen,1994).
în Istoria calviţiei mele, studentul vienez Marek van der Jagt spune povestea încercărilor sale adolescentine de a face cunoştinţă cu singura formă de iubire pentru care - după exemplul suprarealiştilor - merită să trăieşti şi să mori: amour fou. Dar chiar în clipa în care acest ideal este pe punctul să se împlinească, o descoperire frustrantă îi transformă viaţa într-un coşmar. Într-o avalanşă de catastrofe, descrise cu umor negru, tragismul vieţii capătă totuşi dimensiuni suportabile.
Primul meu sărut a fost - spre deosebire de cel al lui Trude Blumenthal - un coşmar, un coşmar care, într-un anumit fel, încă nu s-a terminat. Există coşmaruri cu care te obişnuieşti, iar acestea sunt cele mai primejdioase, căci dau dependenţă. La un moment dat, nu te mai poţi lipsi de ele, ajungând să crezi că viaţa fără coşmar n-are nici un rost.
În timp ce, sub o ploaie caldă, mă îndreptam spre barul "La patru roze", cu valiza goală a Micăi în mâna dreaptă, nu mă gândeam la Mica, nici la garderoba m