Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Postarita "deghizata" in Mos Craciun

Publicat in Ziarul de Iasi, sâmbătă 4 martie 2006 ·

De 33 de ani, Elena Girbea este factor postal urban. Acum, ea asteapta decizia de pensionare. Este sigura ca de acum va avea o viata mai linistita. Va putea petrece mai mult timp cu familia. Activitatea de pina acum i-a acaparat tot timpul. "Am noroc de sotul meu. Este un om bun si m-a ajutat intotdeauna cu treburile din casa, pentru ca eu nu prea am timp sa le fac. Multe din colegele mele au avut probleme familiale din cauza programului incarcat. Plecam dimineata, dar nu stim la ce ora vom termina", spune ea. Pentru factorul postal, munca presupune o continua miscare, indiferent de anotimp. Deplasarea se face pe jos, neavind asigurat nici un mijloc de transport. "Aici e ca la armata. Prin soare, sau prin viscol, noi trebuie sa ne facem datoria", marturiseste Elena. Datorita meseriei pe care o are, Elena si-a facut foarte multi prieteni. Este o fire prietenoasa si trece usor peste nemultumirile unor oameni. Pe cei mai multi si-i aproprie prin glume. De-a lungul timpului, nu a intimpinat probleme deosebite, pentru ca oamenii sint in general corecti. S-a mai intimplat sa dea bani in plus la pensie, dar, a doua zi, cel care i-a primit ii restituia. O singura data a avut parte de un eveniment nefericit. Un domn bine i-a cerut o cartela de o suta de mii. Dupa ce Elena i-a dat cartela, omul a luat-o si a fugit cu ea fara sa o plateasca. "Nu am avut parte de lucruri neplacute in meseria mea. Nu imi este frica sa merg cu banii de pensii la mine, pentru ca Dumnezeu a avut mereu grija de mine si nu am fost pradata niciodata. Oricum, ca o masura de preventie, banii de pensii se dau pe parcursul mai multor zile, ca sa nu umblam cu bani multi la noi", spune Elena. Toata viata Elena a livrat ziare si scrisori. A ajuns astfel sa cunoasca orasul ca pe propria casa. Ii vine greu sa se desparta de munca ei, si mai ales de oamenii pe care ii vede zilnic. "Unii oameni sint singuri, si n

Articolul in Ziarul de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

MAE: Vor fi 915 secţii de votare în străinătate pentru alegerile europarlamentare din 9 iunie

Mediafax acum 3 ore
Ministerul Afacerilor Externe organizează, prin Misiunile Diplomatice şi Oficiile Consulare ale României în străinătate, 915 secţii de votare în străinătate la alegerile europarlamentare din 9 iunie. Cele mai multe vor fi în Italia, Spania, Marea Br

Aurora boreală, vizibilă din România, la o intensitate care nu a mai fost observată de sute de ani

HotNews acum o ora
Aurora boreală a fost vizibilă din România, în noaptea de vineri spre sâmbătă, la o intensitate care nu a mai fost documentată de sute de ani, a precizat dr. Adrian Şonka, astronom în cadrul Observatorului Astronomic „Amiral Vasile Urseanu". Aurora

Cel mai tânăr consumator român de droguri este un copil de 8 anii

HotNews acum 2 ore
Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, a vorbit, la Digi24, despre traficul de droguri de mare risc în România şi a recunoscut că fenomenul drogurilor nu a fost tratat de statul român „foarte pragmatic”. Aceasta a mai admis şi faptul că vârsta consumat

UPDATE - Maşină lovită de tren între Voila şi Făgăraş / O persoană aflată în autoturism a decedat / Traficul feroviar este perturbat / Circulaţia a fost redeschisă la 11.08- FOTO

News.ro acum 46 minute
O maşină a fost lovită de tren sâmbătă dimineaţă, între Voila şi Făgăraş, la o trecere la nivel cu calea ferată, o persoană aflată în autoturism decedând, iar altele fiind rănite, conform CFR SA, care precizează că personalul şi pasagerii trenului n

Djjokovici, după ce a fost lovit în cap de un recipient, la turneul de la Roma: A fost un accident

News.ro acum 3 ore
Lovit în cap de un recipient aruncat de un spectator în timp ce semna autografe vineri, la turneul de la Roma, Novak Djokovici a explicat că a fost un "accident". "Vă mulţumesc pentru mesajele de îngrijorare. A fost un accident şi mă odihnesc la hot

Concedierea echipei Tesla de încărcare a vehiculelor electrice ameninţă să încetinească programul lui Biden de electrificare a autostrăzilor

Mediafax acum o ora
Anul trecut, administraţia Biden a anunţat un plan ambiţios de extindere a infrastructurii de încărcare a ţării şi de a susţine adoptarea vehiculelor electrice. În cadrul programului National Electric Vehicle Infrastructure (NEVI), guvernul alocă 5

SUA pregătesc un pachet de ajutor militar de 400 de milioane de dolari pentru Ucraina. Ce conține acesta

Libertatea acum o ora
Statele Unite reiau ritmul obișnuit de furnizare a armelor pentru Ucraina după aprobarea legii care prevede alocarea a 61 de miliarde de dolari Kievului. Astfel, este în pregătire un pachet de ajutor în valoare de 400 de milioane de dolari, relateaz

Restricţii de trafic în aceste zile în București. Mii de alergători, aşteptaţi la semimaratonul Bucureşti în acest weekend

HotNews acum 5 ore
Aproximativ 10.000 de alergători sunt aşteptaţi la cea de-a 13-a ediţie a semimaratonului Bucureşti, competiţie care are loc în acest weekend. Trafic aglomerat in BucurestiFoto: Adrian Ilincescu/ HotNews.ro Evenimentul reuneşte mai multe curse de al

Accident teribil pe calea ferată. Mașină spulberată de TREN în Făgăraș!

Gandul acum 2 ore
Un accident teribil s-a produs pe calea ferată sâmbătă dimineață, 11 mai, în jurul orelor 7. Un tren a spulberat o mașină, între stațiile Voila și Făgăraș. Potrivit CFR SA, accidentul s-a produs ca urmare a neasigurării unui conducător auto la o tre

Comandantul forţelor terestre ucrainene se aşteaptă ca războiul împotriva Rusiei să intre într-o fază critică în următoarele două luni

Mediafax acum 2 ore
"Rusia ştie că, dacă primim suficiente arme într-o lună sau două, situaţia s-ar putea întoarce împotriva lor", a declarat generalul Oleskander Pavliuk pentru revista The Economist. Livrările de arme americane au fost oprite câteva luni, în timp ce u

Vremea

București
acum

22°
sâm.

10°/22°
dum.

10°/16°
lun.

9°/17°
mar.

11°/18°
Iasi
acum

20°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/16°
lun.

6°/15°
mar.

5°/16°
Constanta
acum

22°
sâm.

11°/22°
dum.

12°/16°
lun.

11°/15°
mar.

10°/14°
Cluj-Napoca
acum

18°
sâm.

9°/19°
dum.

7°/13°
lun.

5°/16°
mar.

6°/18°
Timisoara
acum

21°
sâm.

11°/22°
dum.

12°/19°
lun.

7°/20°
mar.

9°/21°