Acţionarii societăţii au decis azi să dubleze valoarea dividendului net/acţiune propus de administratori. Fondurile pentru investiţii ale SIF pentru acest an primesc o grea lovitură. Disponibilităţile ar urma să se ridice la circa 23 de milioane de euro.
Acţionarii SIF Oltenia au aprobat, vineri, în cadrul şedinţei Adunării Generale a Acţionarilor (AGA) societăţii, distribuire unui dividend brut de 0,16 lei/acţiune. Consiliul de Administraţie (CA) al societăţii a propus acordarea unui dividend brut de 0,08 lei/acţiune, pe considerentul că în vreme de criză societatea de investiţii financiare are nevoie de surse proprii de finanţare cât mai consistente. Potrivit rezultatelor financiare raportate pe anul trecut, SIF Oltenia a înregistrat un profit net de 187,3 milioane de lei. CA a propus repartizarea a 24,78% din această sumă (46,4 milioane lei), restul de 75, 22% (140,9 milioane lei) urmând să rămână ca surse proprii de finanţare. Ulterior, o parte din acţionarii societăţii, însumând cel puţin 5% din capitalul social al SIF Oltenia, au propus dublarea acestui dividend, la 0,16 lei/acţiune. În urma votului de azi, deţinătorii unei majorităţi covârşitoare din numărul acţiunilor cu drept de vot (83,7%) s-au exprimat în favoarea celei de a doua propuneri, în timp ce pentru varainta propusă de CA au votat acţionari însumând 16,3% din acţiunile cu drept de vot.
Băncile au luat banii
În aceste condiţii, începând cu data de 1 iulie, societatea trebuie să distribuie dividende în valoare de 92,8 milioane lei (22,5 milioane euro), urmând ca sursele proprii de finanţare să se ridice la 94,5 milioane lei (22,9 milioane euro). Cei care vor să beneficieze de dividende, trebuie să ştie că data de referinţă pentru distribuirea dividendelor este 17 mai. Aşadar, cine îşi vinde acţiunile înainte de această dată nu mai beneficiază de dividendele aferente anului 2009, chia