Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Aviz profesorilor români! Cei din Grecia au găsit posturi bune în Africa de Sud

Publicat in Evenimentul Zilei, marți 14 februarie 2012 ·

Julie Koukliati, o profesoară din Grecia, este optimistă pentru o persoană dintr-o țară care se află în pragul colapsului. Și asta pentru că a reușit să plece în Africa de Sud, loc în care e plătită de guvernul țării sale, precizează CNN.

“Auzi numai lucruri rele despre Europa, în special despre Grecia, dar oamenii încă mai au speranță”, declara Koukliati. Aceasta a mai spus că ea și mulți alți cunoscuți au aplicat pentru o slujbă în Africa de Sud și a și obținut-o, ea începând serviciul în urmă cu trei săptămâni.

Totuși, profesoara nu a ajuns întâmplător acolo, ci datorită unui program dezvoltat de ministerul învățământului din Grecia, care a organizat o acțiune în urma căreia profesori eleni vor preda limba maternă emigranților greci aflați în diferite colțuri ale lumii. Era preconizat ca mai mult de 2.000 de profesori să beneficieze de acest program început în anul 2009, dar anul trecut cifra s-a redus la 1.430 de persoane. Profesorii își achită singuri călătoria și relocarea, dar salariul va veni din partea statului grec. Salariul a fost redus anul trecut cu sume variind în jurul a 200 de euro, anul acesta așteptând alte tăieri.

Interesant este că acum profesoara câștigă dublu. Pe lângă venitul primit de la guvernul țării sale pentru că predă la o școală primară, mai primește bani și de la o școală privată unde predă cursuri de limba greacă. “Adevărul este că acum am două salarii și mi-e bine. Unul din Grecia, și unul de aici, din Pretoria”, declară Julie Koukliati. Trebuie precizat că în Africa de Sud trăiesc peste 50.000 de greci. În scădere față de acum cinci ani când populația elenă de pe teritoriul sud-african era estimată la 100.000 de persoane.

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Elicopterul cu care s-a prăbușit președintele Iranului era de concepție rusească, un Mi-171

HotNews acum 3 ore
Numele aparatului de zbor, apărut atât în media de stat din Iran, cât și pe marile agenții de presă, este un Mi-171, care se fabrică la Ulan Ude, în Republica Bureatia, regiune a Federației Ruse de la nord de Mongolia. Elicopterul președintelui Ebra

Răzvan Lucescu e campion cu PAOK în Grecia

Mediafax acum o ora
PAOK avea soarta titlului la îndemână, înainte de ultima etapă având două puncte avans faţă de AEK. Pentru a redeveni campioană, PAOK avea nevoie de o victorie în deplasarea la Aris. Thomas a marcat în minutul 30 şi fanii echipei lui Lucescu începus

Regele saudit va fi tratat pentru o inflamaţie pulmonară

News.ro acum o ora
Regele Salman al Arabiei Saudite va fi supus unui program de tratament la Palatul Al Salam din Jeddah pentru o inflamaţie pulmonară, a anunţat duminică agenţia de presă de stat, la câteva ore după ce a fost supus unor teste medicale, relatează Reute

Manchester City a câştigat Premier League pentru a patra oară consecutiv

Mediafax acum 4 ore
Guardiola şi Compania au câştigat meciul decisiv al ultimei etape cu 3-1, în faţa lui West Ham United, în timp ce Arsenal s-a impus cu 2-1, împotriva lui Everton, ocupând locul doi în clasament. Ultima etapă a consfinţit şi ultima reprezentaţie a an

Descoperire macabră pe o insuliță de pe râul Siret. Bărbat găsit de doi pescari spânzurat VIDEO

Ziare.com acum 58 minute
Două echipaje de pompieri de la Detaşamentul Tecuci au intervenit duminică seara, 19 mai, în cazul unui bărbat de 47 de ani găsit spânzurat pe o limbă de pământ de pe râul Siret. Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Galaţi, apel

Județul Iași Accident rutier mortal între două motociclete și un autoturism. Trei persoane au decedat (GALERIE FOTO)

Ziua Constanta acum 4 ore
Pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Iași au fost alertați cu privire la un accident rutier grav la limita cu județul Vaslui, pe DN 24 pe raza comunei Ciortești. Pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Ur

Meteorologii au emis cod portocaliu de averse, descărcări electrice şi grindină pentru mai multe localităţi din judeţul Timiş / Cod galben pentru judeţul Arad

News.ro acum 4 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, duminică, un cod portocaliu de averse, intensificări ale vântului, descărcări electrice şi grindină de dimensiuni mici pentru mai multe localităţi din judeţul Timiş. ANM a emis un cod galben şi pentru

„Litoralul pentru toţi” începe în 31 mai, cu tarife de 35 de lei pe noapte

Mediafax acum o ora
Potrivit FPTR, preţurile sunt cu până la 70% mai mici decât cele din vârf de sezon pentru că an de an, hoteluri de 2, 3 şi 4 stele din toate staţiunile de pe litoralul românesc se înscriu în acest program. Până acum, peste 65 de unităţi de cazare di

Dinamo Bucureşti a câştigat Cupa României la handbal masculin

Mediafax acum 6 ore
Constănţenii au condus aproape toată prima repriză, intrând la pauză cu un rezultat de egalitate (10-10). Prima parte a reprizei secunde a fost echilibrată, elevii lui Xavier Pascual desprinzându-se pe final de meci, când s-au desprins de la 18-18 l

Doi morţi şi cinci dispăruţi după o presupusă coliziune cu o ambarcaţiune pe Dunăre, în Ungaria

Mediafax acum 7 ore
Cadavrul unui bărbat adult a fost găsit în apropiere de locul accidentului, în timp ce cel al unei femei a fost recuperat mai în aval, iar unităţile de intervenţie în caz de dezastru încă mai căutau cele cinci persoane dispărute, a declarat duminică

Vremea

București
acum

14°
lun.

12°/22°
mar.

15°/24°
mie.

12°/24°
joi

13°/25°
Iasi
acum

16°
lun.

11°/23°
mar.

11°/25°
mie.

12°/26°
joi

13°/26°
Constanta
acum

12°
lun.

12°/17°
mar.

14°/18°
mie.

15°/18°
joi

14°/18°
Cluj-Napoca
acum

15°
lun.

13°/21°
mar.

12°/23°
mie.

11°/20°
joi

13°/22°
Timisoara
acum

19°
lun.

15°/23°
mar.

13°/25°
mie.

14°/22°
joi

14°/23°