Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Lupescu laudă Universitatea şi îi ţine pumnii lui Piţurcă

Publicat in GAZETA de SUD, joi 5 februarie 2009 ·

Directorul general al Federaţiei Române de Fotbal a afirmat că a fost impresionat de evoluţia echipei oltene în turul de campionat.

- Se apropie returul şi toată lumea vorbeşte că va fi încrâncenat, fierbinte. Dumneavoastră, ca director general al FRF, cum îl vedeţi?

- Va fi un retur interesant în ceea ce priveşte titlul acestei ediţii, cât şi pentru calificarea în cupele europene.

- Având în vedere procedura de licenţiere din această primăvară, n-ar fi exclus ca viitorul campionat, 2009/2010, să înceapă cu mai puţine echipe. Ce semnale aveţi?

- Nu mă hazardez să fac acum afirmaţii, deoarece licenţierea se încheie pe 31 martie, adică peste aproape două luni. Abia atunci putem să comentăm acest subiect, cu dosarele în faţă, cum se spune. Este o problemă importantă pentru cluburi şi campionat, dar, deocamdată, se pot face doar presupuneri, speculaţii, ceea ce eu, repet, nu fac.

- Presupun că v-aţi uitat şi la meciurile Universităţii Craiova în turul de campionat. Ce impresie v-a făcut echipa olteană?

- Joacă bine, mi-a plăcut Universitatea. Joacă frumos!

- Finanţatorul Craiovei este supărat pe mai-marii federaţiei, Mircea Sandu, dumneavoastră, Florin Prunea, afirmând că a fost vânat...

- Nu comentez. Ce a vrut să spună, de fapt? Întrebaţi-l pe el.

„Am încredere în naţionala lui Piţurcă“

- În ajunul unor meciuri capitale pentru echipa naţională, se vorbeşte mai mult de posibilii înlocuitori ai lui Victor Piţurcă, de afacerile acestuia. Cum comentaţi?

- Pe mine mă interesează echipa naţională, care se află în acest an în faţa unor meciuri foarte importante pentru calificarea la Campionatul Mondial din 2010 din Africa de Sud, iar primele două partide, cu Serbia şi Austria, sunt capitale. Şi ce-aţi vrea să comentez? Nu mă interesează decât subiectul echipei naţionale, sunt preocupat ca totul să

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Biden respinge drept ”scandalos” mandatul de arestare a lui Netanyahu cerut de procurorul Curţii Penale Internaţionale. CPI ”nu are jurisdicţie” în israel, apreciază Blinken

News.ro acum o ora
Preşedintele american Joe Biden respinge drept ”scandalos” mandatul de arestare cerut pe numele lui Benjamin Netanyahu de către procurorul general al Curţii Penale Internaţionale (CPI) Karim Khan, care a anunţat luni că a depus o cerere în vederea e

Ajutorul occidental pentru Ucraina vine prea lent, susține Zelenski

Adevarul acum o ora
Aliaţilor occidentali le ia prea mult timp pentru a lua decizii privind sprijinul militar pentru Ucraina, a declarat preşedintele Volodimir Zelenski, într-un interviu acordat în exclusivitate luni pentru Reuters la Kiev.

UPDATE - Incendiu, cu degajări mari de fum, la o clădire dezafectată din Sectorul 2 al Capitalei/ Pompierii au intervenit cu mai multe autospeciale/ Incendiul a fost stins - FOTO

News.ro acum 2 ore
Un incendiu a izbucnit, luni seară, la o clădire dezafectată din Sectorul 2 al Capitalei, manifestându-se cu degajări mari de fum. Pompierii au intervenit cu mai multe autospeciale, incendiul fiind localizat şi ulterior stins.

SUA transmit ”condoleanţe” după moartea preşedintelui iranian Ebrahim Raisi. Lloyd Austin estimează că decesul nu are un impact asupra securităţii în O.Mijlociu. Armata americană nu este implicată şi nu şi-a modificat poziţia

News.ro acum o ora
Statele Unite prezintă luni ”condoleanţe” în urma morţii preşedintelui iranian Ebrahim Raisi într-un accident de elicopter, după o multiplicare a unor reacţii internaţionale, relatează AFP. ”Statele Unite îşi exprimă în mod oficial consoleanţele faţ

Dinamo câştigă cu 2-0 prima manşă a barajului pentru menţinerea/promovarea în Superliga

Mediafax acum 54 minute
Ambele goluri au fost marcate în repriza secundă a meciului de pe Arena Naţională de Dennis Politic, în minutele 46 şi 73. Partida s-a terminat 2-0, iar meciul retur este programat peste o săptămână la Miercurea Ciuc. Învingătoarea dublei manşe va e

Paul al României nu se poate întoarce în țară. Instanţa din Malta a respins predarea lui

Wall-Street.ro acum o ora
Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, a anunţat că instanţa din Malta a respins predarea lui Paul-Philippe în România, precizând că legislaţia Uniunii Europene în materia mandatului european de arestare "nu este aplicată corespunzător". "Hotărârea poa

Ucraina ar trebui să poată lovi Rusia cu armele livrate de Occident, susține șeful diplomației lituaniene

Adevarul acum o ora
Ucraina ar trebui să poată folosi armele livrate de ţările occidentale pentru a lovi Rusia, a declarat luni ministrul de externe lituanian Gabrielius Landsbergis, într-un interviu acordat canalului francez LCI, relatează AFP.

Alertă cu bombă la Patriarhia Română! Au intervenit forțele de intervnție

Ziua Constanta acum 2 ore
Catedrala Patriarhală a fost evacuată, în urmă cu câteva minute, după o amenințare cu bombă! Catedrala Patriarhală a fost evacuată, în urmă cu câteva minute, după o amenințare cu bombă! La Catedrală și la sediul Patriarhiei Române, unde este și reș

Accident cu șapte autovehicule pe DN1, în apropiere de Ploiești FOTO

Ziare.com acum 4 ore
Un accident în care au fost implicate mai multe autovehicule a avut loc luni după-amiază, 20 mai, pe drumul naţional DN 1, la Bărcăneşti, traficul fiind blocat şi deviat pe sensul către Bucureşti. Potrivit Inspectoratului Judeţean de Poliţie (IJP) P

UPDATE - Constanţa: Copil de nouă ani, căzut într-o fântână adâncă de 19 metri, după ce s-a urcat într-un cireş / A fost scos şi dus la spital cu elicopterul - FOTO

News.ro acum 6 ore
Un copil în vârstă de nouă ani a căzut într-o fântână adâncă de 19 metri, în judeţul Constanţa, după ce s-a urcat într-un cireş şi s-a dezechilibrat. A fost scos, fiind dus la spital. UPDATE: Reprezentanţii Serviciului Judeţean de Ambulanţă Constanţ

Vremea

București
acum

16°
lun.

12°/23°
mar.

12°/24°
mie.

12°/25°
joi

13°/25°
Iasi
acum

19°
lun.

11°/24°
mar.

11°/25°
mie.

12°/25°
joi

16°/25°
Constanta
acum

13°
lun.

13°/17°
mar.

14°/18°
mie.

15°/18°
joi

14°/18°
Cluj-Napoca
acum

18°
lun.

13°/23°
mar.

12°/23°
mie.

11°/18°
joi

12°/22°
Timisoara
acum

20°
lun.

15°/24°
mar.

14°/25°
mie.

15°/25°
joi

14°/20°