Bayern München şi Manchester City se întâlnesc diseară în cel mai echilibrat meci al serii din Liga Campionilor. Manuel Neuer n-a mai primit gol de aproape 900 de minute, dar David Silva şi Sergio Aguero îi ameninţă recordul: "Mergem în Germania să câştigăm, vom ataca aşa cum o facem pe teren propriu!", a anunţat spaniolul.
Bavarezii s-au trezit repede după înfrângerea cu Monchengladbach din etapa inaugurală a Bundesligii. Au urmat nouă victorii consecutive în toate competiţiile, cu 26 de goluri marcate şi nici măcar unul primit! Cu un moral beton, echipa lui Jupp Heynckes pleacă drept favorită în această seară, dar antrenorul gazdelor nu ştie încă dacă se va putea baza pe Arjen Robben din primul minut. Antrenorul german este însă foarte optimist: "Cu Leverkusen am jucat un fotbal senzaţional, reuşim să impunem respect prin siguranţa cu care ne apărăm. Suntem mai buni de la săptămână la săptămână".
Mancini: "Vom ataca"
Interesant este că Manchester City a avut un parcurs asemănător cu cel al nemţilor, pierzând primul meci oficial al sezonului (2-3 cu Manchester United, în Supercupa Angliei), pentru ca apoi să urmeze o serie de opt jocuri fără înfrângere. Roberto Mancini nu îl va avea la dispoziţie pe Mario Balotelli, suspendat, dar va miza în atac pe un cvartet format din David Silva, Kun Aguero, Samir Nasri şi Edin Dzeko. "Nu ne vom schimba stilul de joc, indiferent de adversar. Vom încerca să ţinem posesia, să creăm probleme", a anunţat italianul Mancini. Englezii se vor lovi însă de zidul numit Manuel Neuer, portarul de 20 de milioane de euro al lui Bayern, care are în acest moment 838 de minute fără gol primit, record absolut în fotbalul german.
"Va fi cel mai greu meci al sezonului de până acum, jucăm contra unui adversar de mare calitate ", Bastian Schweinsteiger, mijlocaş Bayern
1,5 este cota la Stanleybet, pentr