Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sindicalistii din invatamint nu renunta la 6% din PIB

Publicat in Ziarul de Iasi, sâmbătă 27 martie 2004 ·

FSLI a declansat o initiativa legislativa in acest sens, care va necesita cel putin 5000 de semnaturi numai din Vrancea. sindicalistii incearca sa combata migratia profesorilor si imbatrinirea personalului din invatamint Sindicalistii din invatamint nu au renuntat la ideea acordarii unui procent de 6% din PIB pentru finantarea sistemului educational si marirea salariilor profesorilor. Liderii cadrelor didactice solicita aceste fonduri, indeosebi din cotele de TVA, incepind cu 1 ianuarie 2005, iar din 2007 procentul solicitat creste la 7% din PIB. De asemenea, dascalii cer si imbunatatirea bazei materiale si dotarea scolilor cu materiale didactice performante. Profesorii vrinceni au lasat deoparte, cel putin pentru moment, protestele de strada si au inaintat o initiativa legislativa de modificare a Legii invatamintului. Actiunea, declansata in cursul acestei luni de Federatia Sindicatelor Libere din Invatamint, va necesita stringerea a cel putin 100.000 de semnaturi, din care minim 5000 din Vrancea. "Am vrut sa demonstram ca putem face lucrurile si pe cale legala, nu numai cu iesitul in strada. Initiativa presupune ca semnaturile sa provina din cel putin un sfert din judetele tarii, iar ca un judet sa fie luat in calcul trebuie ca aici sa se inregistreze minim 5000 de semnaturi. Noi am convocat, pe 2 aprilie, Consiliul judetean al FSLI, pentru a comunica cum se desfasoara stringerea de semnaturi. Avem termen pina in prima saptamina din luna mai", a precizat Constantin Grigore, liderul vrincean al Federatiei Sindicatelor Libere din Invatamint. Doleantele sindicalistilor sint legate in primul rind de salariile mici din sistemul de invatamint, dar si de dotarile insuficiente din scoli. Ei incearca sa combata indeosebi migratia profesorilor si imbatrinirea personalului didactic. "Sistematic, salariile personalului din invatamint s-au situat sub nivelul salariului minim pe

Articolul in Ziarul de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

LIVE VIDEO Ceremonia de primire a Sfintei Lumini are loc la Mormântul lui Iisus Hristos la Ierusalim (VIDEO)

Ziua Constanta acum 2 ore
Ceremonia de primire a Sfintei Lumini are loc la Mormântul Domnului nostru Iisus Hristos în Sâmbăta Mare, începând cu ora 13:00, conform Basilica.ro Evenimentul este transmis live de Trinitas TV. Primirea Sfintei Lumini Sâmbătă dimineață au fost sti

Ce spune Nicușor Dan despre producerea unui cutremur în București. „O să fie rău!”

Gandul acum 29 minute
Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, a afirmat că dacă vine un cutremur ”o să fie rău” în Bucureşti deoarece sunt aceleaşi clădiri care au trecut şi prin cutremurul din 1977. El a menţionat că teoretic blocurile noi respectă toate cerinţele, dar practic

VIDEO Imagini virale de la Constanța: O mașină a Poliției Locale s-a împotmolit într-o baltă pe plajă

HotNews acum 58 minute
Imagini cu o maşină a Poliţiei Locale Constanţa care a rămas blocată într-o baltă formată în nisip, pe o plajă, au fost distribuite în mediul online. În imagini se vede cum doi agenţi se chinuie să scoată maşina, unul dintre el umblând desculţ, în t

Eurostat România are a treia cea mai mică speranţă de viaţă din UE. La polul opus se află Spania

Ziua Constanta acum o ora
Spania este ţara din Uniunea Europeană (UE) cu cea mai mare speranţă de viaţă, de 84 de ani, şi se află peste media comunitară, care este de 81,5 ani, în timp ce România are a treia cea mai mică speranţă de viaţă din UE, de 76,6 ani, potrivit ultime

Rusia, o amenințare existențială pentru Europa: Se confruntă cu două războaie

Wall-Street.ro acum o ora
Înaltul reprezentant al Uniunii Europene pentru Afaceri Externe, Josep Borrell, a apreciat că Rusia reprezintă o "ameninţare existenţială" pentru Europa deoarece, dacă va avea succes, preşedintele rus Vladimir Putin nu se va opri în Ucraina, informe

Iohannis: Învierea Domnului reaminteşte tuturor chemarea creştină la iubirea aproapelui şi îndemnul convieţuirii în pace

Radio Mures acum 36 minute
Preşedintele Klaus Iohannis a transmis astăzi, într-un mesaj, că Învierea Domnului reaminteşte tuturor chemarea creştină la iubirea aproapelui şi îndemnul convieţuirii în pace. Șeful statului a adăgat că ‘gândurile noastre se îndreaptă şi către seme

O nouă alertă emisă de meteorologi. Județele care intră sub Cod galben FOTO

Ziare.com acum 5 ore
ANM a emis sâmbătă dimineață, 4 mai, o atenționare Cod galben de vânt puternic, valabilă până la ora 19.00 În Dobrogea şi în cea mai mare parte a Munteniei, local şi temporar, vântul va avea intensificări, cu rafale de 55-65 km/h. Temporar, vor fi i

Taiwanul va avea sprijinul lui Trump, dacă acesta va câştiga alegerile, spune un fost ambasador

Mediafax acum o ora
Taiwanul, revendicat de China ca teritoriu propriu în ciuda obiecţiilor autorităţilor de la Taipei, a primit un sprijin puternic din partea administraţiei Trump, inclusiv vânzări de arme. Trump a vorbit cu preşedinta Taiwanului, Tsai Ing-wen, la scu

Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei, în apropiere de Timișoara

Press Alert acum 27 minute
Foto: Arhivă Clipe de groază în localitatea timișeană Giarmata Vii, la câțiva kilometri din Timișoara. Un bărbat și-a dat foc în grădină, sub privirile a doi adolescenți. „Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, polițiștii Secției 1 Rurale Timișoara a

Thomas Bach risipeşte îndoielile: „Ceremonia de deschidere la Paris 2024 va avea loc pe Sena”

Mediafax acum 50 minute
Răspunzând la îngrijorările tot mai mari privind securitatea evenimentului, pe fondul ameninţării unor posibile atacuri teroriste, el a declarat: „Decizia este clară: va fi pe Sena", a spus el la postul de radio El Mon a RAC1, citat de insidethegame

Vremea

București
acum

19°
sâm.

12°/20°
dum.

10°/21°
lun.

12°/24°
mar.

13°/26°
Iasi
acum

21°
sâm.

11°/21°
dum.

9°/21°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
Constanta
acum

17°
sâm.

13°/17°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

23°
sâm.

13°/23°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
Timisoara
acum

22°
sâm.

10°/23°
dum.

11°/23°
lun.

12°/25°
mar.

13°/24°