La ieşire, abia atunci începe calvarul actului de corupţie. După ce coruptul îşi trage sufletul, dacă, fireşte, îl mai rabdă inima să-şi mai tragă acest suflet, trebuie să se grăbească să-şi facă inventarul, fiindcă intrarea se plăteşte de obicei numai pentru un act de corupţie, cel asupra faptului căruia te prinde.
El, însă, este doar unul dintre cazurile care te-au făcut vestit în domeniu. E şi aici, în corupţie, o scară a valorilor. O fişă de roman, balzacian, nu se ocupă de găinării.
Aşadar, la ieşire încep avatarurile cu dureri de cap ale coruptului. Cineva, deunăzi, se văita chiar de dureri de cap. Pusese pe numele unui căuzaş politic din subordine, de încredere, trei plaje pe litoral, anexe colaterale la un contract, un fel de comision cum s-ar zice, şi, la ieşire, surpriză, omul de încredere se codea. I se părea puţin drept răsplată a jertfei sale patriotice de uz intern doar o cotă anume la încasări, câteva veri, până se făceau actele de vânzare de către omul de încredere către coruptul şef de partid care îl investise cu încrederea. Mai uşor au mers lucrurile cu câteva restaurante, la trecerea cărora în proprietatea coruptului cu copii mari, care puteau fi ei proprietari, s-a găsit o soluţie mai fezabilă, mai uşor fezabilă. Apar, însă, durerile de cap cu proprietăţile imobiliare, case, vile, blocuri chiar, apoi greutăţile trecerii în proprietate, în linişte, cu notari discreţi, cu confraţi egali sau subalterni în politică, pe numele cărora ai fost inspirat să treci agoniseala - comision, dar până la urmă lucrurile intră în normal: nu se poate altfel, tocmai de aceea şi normalitatea societăţii noastre o constituie corupţia generalizată.
În sfârşit, a apărut şi un caz insolit, cu un mausoleu, fiindcă nu există corupt de anvergură care, înainte sau de, sau după ieşire, să nu se gândească la mântuirea sufletului şi la onoarea aristocrati