•Acesta este singurul spital din tara deschis de Biserica Ortodoxa Romana •Ambulatoriul se afla situat in cartierul CUG si are o capacitate de 40 de paturi •In cele doua sali de operatie vor fi efectuate doar interventii care necesita maximum trei zile de spitalizare •Guvernul Greciei a donat doua ambulante noi, iar aparatura medicala, de ultima generatie, este adusa din Elvetia si din Germania
Anul acesta, de ziua Cuvioasei Parascheva (14 octombrie), va fi inaugurat ambulatoriul de specialitate al Centrului "Providenta", situat in zona CUG. Este pentru prima oara cand Biserica Ortodoxa Romana deschide un astfel de ambulatoriu. In incinta acestuia vor exista doua sali de operatie, bloc alimentar, spalatorie si asistenta permanenta. Capacitatea spitalului va fi de 40 de paturi. Operatiile efectuate aici vor fi minore, necesitand intre una si trei zile de spitalizare. Ambulatoriul va fi dotat si cu trei autosanitare noi, oferite de Guvernul Greciei. "Este singurul ambulatoriu din tara deschis de Biserica Ortodoxa. Mai exista unul in Bucuresti, aflat doar sub patronajul bisericii. Bolnavii vor veni la Centrul xProvidentax si, in functie de recomandarea medicului specialist, ei vor fi transportati cu ambulanta catre ambulatoriu", a declarat preotul Ion Serban.
Prin grija IPS Daniel, mitropolitul Moldovei si Bucovinei, aparatura medicala este achizitionata din Elvetia si din Germania.
Opera filantropica a Mitropoliei
Acum patru ani, la initiativa IPS Daniel, a luat fiinta un cabinet medical de diagnostic si tratament, cu scopul de a veni in intampinarea unor categorii sociale defavorizate. Cabinetul medical "Sf. Apostoli Petru si Pavel" este situat langa fostul magazin Materna, iar consultatiile si investigatiile medicale sunt oferite de medici specialisti, cunoscuti in lumea medicala ieseana si nu numai. De-a lungul ce