Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Prinţul şi prinţesa, arhetipuri care îi fascinează pe oameni, explică psihologii

Publicat in Jurnalul, vineri 29 aprilie 2011 ·

Fie că ne place sau nu, fapt e că nunta prinţului William cu Kate Middleton este urmărită de milioane de oameni. De unde provine această fascinaţie?

"Apropierea de basme este, evident, cel mai la îndemână. Regele şi regina sunt motive arhetipale clasice, iar prinţul şi prinţesa, ca apariţii tinere, încă neconsumate ale lor, fireşte că de asemenea. De aceasta se leagă şi dorinţa de transformare şi metamorfozare în ceva pozitiv”, explică Gerhard Burda, preşedintele Societăţii austriece de psihologie analitică, pentru agenţia APA.

Aşteptările faţă de tânăra pereche sunt, în mod corepunzător, foarte ridicate. "Chiar dacă este iraţional, pentru că monarhilor englezi le lipseşte puterea reală”, este de părere psihologul. Însă nobilul este considerat încă un om deosebit, motiv pentru care polarizează opinia publică. "Poate şi datorită conotaţiei legate de <>'', încearcă Burda o explicaţie.

Kate corespunde aspirantei clasice din basme: este tânără, dinamică şi arată bine. "La fel ca Lady Di, a cărei soartă sperăm că nu o va împărtăşi”, adaugă psihologul. Pentru Middleton, un vis s-a împlinit însă: a devenit prinţesa din vis.

Cine va urmări spectacolul nu trebuie să se ruşineze din acest motiv. Psihologii văd chiar un efect pozitiv asupra psihicului. "Într-un anume fel, are o funcţie cathartică - eşti implicat într-un eveniment mai mare, care serveşte drept colector al multor dorinţe, temeri şi sentimente”, explică psihologul austriac.

"La fel ca în cazul multor ritualuri, mituri, în sport, oamenii participă prin reprezentanţi la aceste evenimente; din acest punct de vedere, oamenii de astăzi nu se deosebesc deloc de înaintaşii lor”, mai spune Gerhard Burda.

Fie că ne place sau nu, fapt e că nunta prinţului William cu Kate Middleton este urmărită de milioane de oameni. De unde provine această fascinaţie?

"Apropierea de basme este, evident,

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Rafila: Nu ducem lipsă de resurse umane calificate, ci de o repartiţie în ţară care nu este echilibrată. În Bucureşti, de exemplu, avem de două ori mai mulţi medici

News.ro acum 22 minute
Ministrul Sănătăţii Alexandru Rafila a afirmat că nu ducem lipsă de resurse umane calificate în domeniul Sănătăţii, ci este o problemă a reparţiei în ţară care nu este echilibrată. Acesta a spus că în Bucureşti, de exemplu, sunt de două ori şi jumăt

Florin Piersic, reevaluat cardiologic. Ultimele informații transmise de medici despre starea actorului

HotNews acum 2 ore
Florin Piersic a fost reevaluat cardiologic, vineri, iar starea sa generală este una stabilă, fără modificări semnificative față de zilele anterioare, au informat reprezentanții Spitalului „Foișor” din București, unde este internat actorul în vârstă

Preşedinta Maia Sandu a confirmat un acord de securitate al Republicii Moldova cu UE

Ziua Constanta acum o ora
Preşedinta Maia Sandu a confirmat vineri la Berlin relatările din mass-media conform cărora Republica Moldova negociază un acord de securitate cu UE, relatează agenţia EFE. Maia Sandu a reamintit că Republica Moldova beneficiază deja de o misiune ci

Buzău: Incident la aterizarea unei aeronave de mici dimensiuni, după o lansare de paraşutişti

HotNews acum 3 ore
O aeronavă de tip AN2 a aterizat vineri vineri după-amiază pe un câmp din judetul Buzău, fără ca incidentul să se soldeze cu victime, relatează News.ro și Agerpres. Avion Antonov An-2Foto: Cristi Croitoru | Dreamstime.com Din primele informaţii,este

Robert Fico, operat din nou. ”Starea sa este în continuare foarte gravă”, anunță ministrul slovac al Apărării FOTO/VIDEO

Ziare.com acum 4 ore
Ministrul slovac al Apărării Robert Kalinak anunță vineri, 17 mai, că Robert Fico, premierul Slovaciei, care a fost rănit grav prin împuşcare miercuri, 15 mai, a fost operat din nou şi se află în continuare în stare gravă, transmite AFP. Robert Kali

Reţea de traficanţi de droguri, anihilată în Moldova. Canabisul era vândut copiilor

Mediafax acum 3 ore
Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Biroul Teritorial Neamţ au dispus reţinerea a patru inculpaţi (unul aflat sub măsura controlului judiciar într-o altă cauză), cercetaţi pentru săvârşirea

VIDEO Tren răsturnat de tornadă în nordul Italiei

HotNews acum 2 ore
O tornadă produsă în Italia, joi noapte, a răsturnat un tren de marfă în apropiere de Mantova, pe fondul vremii extreme care a făcut ravagii în nordul ţării, au relatat vineri mass-media italiene, potrivit Agerpres. TornadăFoto: Jason Persoff Stormd

Marcel Ciolacu, la semnarea contractului noului Spital Judeţean Neamţ: Administraţia nu trebuie să aibă culoare politică

News.ro acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a afirmat, vineri la Piatra Neamţ, că administraţia nu trebuie să aibă culoare politică. Liderul PSD a adăugat că cei care trec linia roşie şi nu respectă acest lucru trebuie sancţionaţi.

Un polițist de frontieră din Ucraina a împușcat în cap un bărbat ce încerca să fugă în România

HotNews acum 2 ore
Autorităţile ucrainene au arestat un membru al Gărzii de Frontieră pentru uciderea cu un foc de armă a unui bărbat în vârstă de 39 de ani care încerca să treacă ilegal graniţa către România, a anunţat vineri Biroul de Stat de Investigaţii din Ucrain

Cod galben de vânt puternic, vineri, în 18 județe - HARTĂ

HotNews acum 9 ore
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a transmis un cod galben de vânt puternic, valabil vineri, între orele 10:00 și 23:00, în 18 județe. Vânt puternicFoto: AGERPRES În intervalul menționat, în Banat, Maramureș, cea mai mare parte a Transil

Vremea

București
acum

17°
vin.

11°/18°
sâm.

10°/23°
dum.

11°/25°
lun.

13°/22°
Iasi
acum

19°
vin.

8°/20°
sâm.

11°/17°
dum.

9°/23°
lun.

11°/24°
Constanta
acum

13°
vin.

12°/14°
sâm.

13°/16°
dum.

13°/16°
lun.

14°/17°
Cluj-Napoca
acum

19°
vin.

7°/19°
sâm.

9°/20°
dum.

11°/22°
lun.

13°/23°
Timisoara
acum

21°
vin.

11°/21°
sâm.

11°/25°
dum.

14°/26°
lun.

15°/24°