Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Suceava: Medicii, asaltaţi de sucevenii speriaţi din cauza „porcinei“

Publicat in Adevarul, joi 5 noiembrie 2009 ·

Şcoala Creştină Filocalia a fost închisă, după diagnosticarea pozitivă a patru elevi. Medicii infecţionişti suceveni spun însă că toate cazurile de până acum sunt moderate.

Tot mai mulţi suceveni se prezintă pentru consultaţie la Secţia de Boli Infecţioase a Spitalului Judeţean de Urgenţă „Sfântul Ioan cel Nou“, îngrijoraţi că ar putea fi contaminaţi cu gripă porcină. Medicii suceveni „au văzut“ ieri nu mai puţin de 85 de persoane. Dintre acestea, 19 au fost diagnosticate cu gripă porcină, iar 17 au fost internate. Probele virusologice recoltate de la pacienţii internaţi au fost trimise pentru confirmare la Clinica de Boli Infecţioase Iaşi.

Cazuri cu evoluţie uşoară spre moderată

Dacă virusologii ieşeni vor certifica ipotezele colegilor suceveni, pacienţii vor fi transferaţi şi trataţi în cadrul Secţiei de Boli Acute Respiratorii a spitalului. „Urmează să primim transportul cu tratament antiviral Tamiflu, trimis de la Iaşi. Toţi cei diagnosticaţi până în prezent au fost cazuri cu evoluţie uşoară – moderată“, a declarat doctor Doina Elena Ganea, director medical al Spitalului Judeţean de Urgenţă „Sfântul Ioan cel Nou“ Suceava.

La secţia de Pediatrie a unităţii medicale au fost internaţi zece copii, cu vârste cuprinse între două luni şi 15 ani, la care s-a infirmat diagnosticul de gripă porcină. În urma rezultatelor de la consultaţii, copiii au primit diagnostice de pneumonie interstiţială sau laringită acută.

Pe de altă parte, patru elevi de la Şcoala Creştină Filadelfia, cu vârste cuprinse între 14 şi 18 ani, trei băieţi şi o fată, au fost diagnosticaţi oficial cu infecţie cu virusul nou. Unitatea de învăţământ a fost închisă pentru o perioadă nedeterminată. Cei patru elevi bolnavi au fost internaţi în compartimentul special amenajat la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Suceava şi urmează să primească medicamentaţia corespunzătoare.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Rusia l-a pus pe Zelenski pe lista persoanelor căutate

HotNews acum 25 minute
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor date în urmărire, a relatat sâmbătă agenţia de stat rusă TASS, citând baza de date a Ministerul rus de Interne, transmite Reuter

Caz cutremurător în Timiș. Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei

Ziare.com acum o ora
Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata Vii, din apropiere de Timişoara, şi-a dat foc sâmbătă, 4 mai, în grădina din spatele casei sale. ”Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au fost sesizaţi cu privire

Incendiu puternic, lângă Mănăstirea Voroneț, județul Suceava

Ziua Constanta acum o ora
Un incendiu puternic a izbucnit, în urmă cu puțin timp, lângă Mănăstirea Voroneț din orașul Gura Humorului, în județul Suceava. O casă aflată la doar câteva sute de metri de biserică a luat foc. Din cauza faptului că bate vântul tare, iar majoritat

LIVE VIDEO Ceremonia de primire a Sfintei Lumini are loc la Mormântul lui Iisus Hristos la Ierusalim (VIDEO)

Ziua Constanta acum 3 ore
Ceremonia de primire a Sfintei Lumini are loc la Mormântul Domnului nostru Iisus Hristos în Sâmbăta Mare, începând cu ora 13:00, conform Basilica.ro Evenimentul este transmis live de Trinitas TV. Primirea Sfintei Lumini Sâmbătă dimineață au fost sti

Ce spune Nicușor Dan despre producerea unui cutremur în București. „O să fie rău!”

Gandul acum 2 ore
Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, a afirmat că dacă vine un cutremur ”o să fie rău” în Bucureşti deoarece sunt aceleaşi clădiri care au trecut şi prin cutremurul din 1977. El a menţionat că teoretic blocurile noi respectă toate cerinţele, dar practic

Negociatori Hamas au ajuns la Cairo pentru negocieri privind un armistiţiu în Gaza

News.ro acum o ora
Negociatori Hamas au ajuns sâmbătă la Cairo pentru intensificarea discuţiilor privind un posibil armistiţiu în Gaza, care ar prevedea întoarcerea în Israel a unor ostatici, a declarat un oficial Hamas. Directorul CIA este deja prezent pentru diploma

Unirea Slobozia este matematic campioană în Liga 2

News.ro acum 36 minute
În urma meciului de sâmbătă dintre Unirea Slobozia şi Corvinul Hunedoara, scor 1-0 în favoarea Unirii, formaţia pregătită de Adrian Mihalcea a cucerit matematic titlul de campioană în Liga 2 Casa Pariurilor, cu două etape înainte de finalul sezonulu

Zeci de migranţi au trecut Canalul Mânecii spre Anglia, în ciuda ameninţării cu expulzarea în Rwanda

Mediafax acum o ora
Zeci de migranţi aflaţi în două bărci pneumatice au ajuns sâmbătă pe coasta sudică a Angliei, într-o traversare a Canalului Mânecii, dinspre Franţa. O navă franceză a urmărit ambarcaţiunile până când acestea au ajuns în apele engleze.

Rusia, o amenințare existențială pentru Europa: Se confruntă cu două războaie

Wall-Street.ro acum 3 ore
Înaltul reprezentant al Uniunii Europene pentru Afaceri Externe, Josep Borrell, a apreciat că Rusia reprezintă o "ameninţare existenţială" pentru Europa deoarece, dacă va avea succes, preşedintele rus Vladimir Putin nu se va opri în Ucraina, informe

Eurostat România are a treia cea mai mică speranţă de viaţă din UE. La polul opus se află Spania

Ziua Constanta acum 3 ore
Spania este ţara din Uniunea Europeană (UE) cu cea mai mare speranţă de viaţă, de 84 de ani, şi se află peste media comunitară, care este de 81,5 ani, în timp ce România are a treia cea mai mică speranţă de viaţă din UE, de 76,6 ani, potrivit ultime

Vremea

București
acum

21°
sâm.

12°/21°
dum.

10°/21°
lun.

12°/24°
mar.

13°/26°
Iasi
acum

22°
sâm.

11°/22°
dum.

9°/21°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
Constanta
acum

17°
sâm.

13°/17°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

25°
sâm.

13°/25°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
Timisoara
acum

24°
sâm.

10°/24°
dum.

11°/23°
lun.

12°/25°
mar.

13°/24°