La 10 iunie 1970, la Oneşti, judeţul Bacău, în familia lui Vasile Groza a venit pe lume, ca o minune, Loredana.
La 10 iunie 1970, la Oneşti, judeţul Bacău, în familia lui Vasile Groza a venit pe lume, ca o minune, Loredana.
În timp ce o legăna, mama sa, Leonida, îi cînta duios cîntece din folclorul românesc. Astfel, copila a pus cîntecul în suflet şi nu s-a mai despărţit de el. "Am început să cînt cînd aveam cîţiva anişori, mai precis cred că vreo trei anişori. Eram la cămin şi de atunci am prima amintire cu asta. Cîntam cu toate fetele din grupă, eram un fel de lider muzical, şi, probabil, şi la năzbîtii, cu toate că niciodată n-am sărit calul prea tare. Am fost un copil cuminte în cele din urmă sau pînă la un moment dat...", îşi aminteşte Loredana, rîzînd.
"Mama m-a învăţat primele cîntece pentru că ea dorea să devină cîntăreaţă. A vrut să meargă la Floarea din Grădină şi se pregătise tot liceul pentru acest lucru. A strîns cîntece, a ascultat la radio, bineînţeles a apărut taică-meu... şi nu s-a mai legat nici o fază cu cîntatul. Atunci, caietele mamei au rămas o amintire, iar eu, cînd am făcut ochi şi am început să arăt că aş putea avea vreo legătură cu muzica, mama m-a învăţat primele cîntece, şi, culmea, de populară! Nicidecum de muzică pop sau altceva. Bineînţeles că mi-am strîns şi eu cîntece, am învăţat dar nu ştiam atîtea cîntece cîte ştia ea atunci", continuă interpreta pe firul amintirilor.
JOC DE CUVINTE. În copilărie, Loredana era fascinată de repertoriul Margaretei Pîslaru. Temelie i-au fost însă melodiile învăţate de la mama sa. "Eu eram mai pragmatică. Punct ochit, punct lovit. Aveam cîntecul «Cine stă posomorîtă», al Angelei Moldovan, mai aveam «Un brad de jucărie», pe care, de fiecare dată cînd îl cîntam, toată lumea plîngea. Mai aveam un disc de vinil acasă, al Margaretei Pîslaru. Primele cîntec
