Străzile Cireaşov şi Ionaşcu sunt cele mai zgomotoase din cauza traficului rutier Gălăgia depăşeşte limitele admise în mai multe zone ale Slatinei. Cele mai poluate străzi din punct de vedere fonic sunt Cireaşov şi Ionaşcu. Ele sunt urmate de bulevardul Nicolae Titulescu, în zona Spitalului Judeţean, strada Ecaterina Teodororiu, în zona sensului giratoriu şi strada Sergent Major Dorobanţu Constantin, în apropiere de Şcoala Ştefan Protopopescu. La polul opus, respectiv cele mai liniştite zone, sunt parcurile Piteşti şi Eugen Ionescu.
Nivelul maxim este depăşit peste tot
În toate zonele, nivelul maxim admis al zgomotului a fost depăşit, după cum arată măsurătorile efectuate de Agenţia pentru Protecţia Mediului Olt. Principala cauză a poluării fonice o reprezintă traficul rutier, cele mai poluate străzi fiind cele pe care circulă zilnic foarte multe maşini.
Strada Ionaşcu, aflată în partea de jos a oraşului, în zona Catedralei, este cea mai afectată de poluarea fonică. Nivelul maxim admis al zgomotului este de 65 de decibeli, în timp ce măsurătorile specialiştilor au indicat aici şi 93 de decibeli. Sutele de camioane care tranzitează zilnic zona sunt principala sursă de zgomot. „Eu fac naveta de la Piatra Sat şi trec zilnic pe aici. E mereu gălăgie. Sunt multe maşini mari, microbuze, autobuze, maşini mici. Dacă îmi sună telefonul, nici nu aud“, mărturiseşte Ionel Băcanu, de 36 de ani, din Piatra-Olt.
Locuinţele cele mai poluate, pe Cireaşov
O situaţie şi mai gravă se înregistrează pe strada Cireaşov, unde sunt foarte multe apartamente. Aici, nivelul maxim al zgomotului ar trebui să nu depăşească 50 de decibeli, la o distanţă de doi metri de locuinţe. Măsurătorile au depistat însă 75,8 decibeli. „Aici e gălăgie şi noaptea. Ziua se aud mereu claxoane şi zgomotul motoarelor de la maşinile mari, noapt