Mesajul a fost trimis. Multumesc!

K1: Daniel Ghiţă este lăudat pentru că a bătut recordul lui Peter Aerts

Publicat in Adevarul, miercuri 12 august 2009 ·

Luptătorul român Daniel Ghiţă a stabilit marţi un nou record al competiţiei după ce şi-a învins cei trei adversari într-un timp mai scurt decât cel al lui Peter Aerts, deţinut de 11 ani, 5 minute şi 15 secunde faţă de 6 minute şi 45 de secunde, notează site-ul oficial al competiţiei.

"Recordul lui Peter Aerts a fost doborât! A sosit, în sfârşit, noua generaţie! Când este vorba despre evenimentele K1, mulţi se gândesc la Jerome LeBanner, Peter Aerts, Ray Sefo şi Musashi. Ediţia de astăzi a fost ca o amintire a celei din 1993, atunci când a început totul. Au fost 6 luptători care nu au mai intrat până acum pe ringul din Japonia, dar au fost determinaţi să-şi lase amprenta. Unul dintre diamantele descoperite a fost Ghiţă, care a stabilit un nou record prin cele trei victorii şi a depăşit recordul vechi de 11 ani al lui Aerts", scrie sursa citată.

Ghiţă şi-a învins cei trei adversari în 5 minute şi 15 secunde, cu un minut şi 30 de secunde mai puţin decât performanţa luptătorului olandez consemnată în 1998. "Ceea ce este şi mai interesant este că toţi trei au fost învinşi prin aceeaşi tehnică: low kick", mai scrie site-ul competiţiei.

Luptătorul român Daniel Ghiţă a câştigat, marţi, gala K1 de la Tokyo, după ce l-a învins pe ucraineanul Sergei Laşcenko în finala piramidei de 8 printr-un KO şi a reuşit să se califice pentru Final Elimination, turneu decisiv pentru a obţine un loc pentru marea finală de la Yokohama. Final Elimination va avea loc la 26 septembrie, la Seul, în timp ce marea gală a anului se va disputa la 5 decembrie.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Premieră SGR la East European Comic Con: prima colectare automată în cadrul unui eveniment de amploare

Gandul acum o ora
RetuRO, alături de organizatorul evenimentului, de TOMRA și Jerry’s Pizza, a organizat prima colectare automată a ambalajelor SGR în cadrul unui eveniment de mari dimensiuni, la East European Comic Con, desfășurat în perioada 19 – 21 aprilie la Rome

Daniel Niculae, președintele Rapidului, urmărit penal în dosarul materialelor pirotehnice

HotNews acum 4 ore
Fostul internațional Daniel Niculae este urmărit penal în dosarul materialelor pirotehnice de la Rapid. Conform unui comunicat al autorităților, președintele giuleștenilor este acuzat că a participat activ la introducerea materialelor pirotehnice pe

Mișcarea pentru Devoltarea Moldovei cere demisia lui Marcel Ciolacu pentru afirmația „Buzăul nu e în Moldova şi vă rog să nu mă jigniţi”

HotNews acum o ora
„Pentru jigniri la adresa locuitorilor regiunii Moldova, premierul Marcel Ciolacu trebuie să demisioneze!”, este solicitarea fermă făcută vineri, 26 aprilie, de către Mișcarea pentru Dezvoltarea Moldovei, o asociație civică din Iași care militează c

3 ani şi 6 luni de închisoare cu executare pentru Sorina Pintea, fostul ministru al Sănătății! (MINUTĂ)

Ziua Constanta acum 2 ore
Sorina Pintea, fostul ministru al Sănătății și fost manager al Spitalului Județean de Urgență „Dr. Constantin Opriș” din Baia Mare, județul Maramureș, a fost condamnată de Tribunalul Cluj la 3 ani şi 6 luni de închisoare cu executare în regim privat

VIDEO Ciolacu, despre strada surpată la Slănic: „Ce vreţi să fac? Să ştiu unde s-au făcut drumurile peste mine?”

HotNews acum 2 ore
​Prim-ministrul Marcel Ciolacu a dat de înțeles vineri că strada din Slănic s-a surpat din cauză că a fost construit peste o mină, dar că statul român a intervenit imediat. Totodată, premierul a părut deranjat de întrebare: „Ce vreţi să fac? Să ştiu

Acorduri de mediu pentru patru parcuri eoliene în judeţul Caraş-Severin / Fechet: Suntem datori să identificăm soluţii pentru protejarea naturii şi a umanităţii

News.ro acum o ora
Ministerul Mediului a emis, vineri, acorduri de mediu pentru patru aprcuri eoliene, cu un total de 81 de turbine, în judeţul Caraş-Severin. Ministrul Mediului, Mircea Fechet, apreciază că, având în vedere schimbările climatice, ”suntem datori să ide

[VIDEO] Ciolacu: Sunt bani de salarii, pensii și pentru profesori

Wall-Street.ro acum 3 ore
Premierul Marcel Ciolacu a declarat că Guvernul are toţi banii necesari pentru a plăti pensiile şi salariile, inclusiv pentru profesori. "Sunt toţi banii, măsuraţi (...). Luni de dimineaţă, periodic, am cu domnul ministru, cu vicepremierii... Repet,

Păcănelele, greu de „ucis”! USR acuză PSD că a minţit când a promis eliminarea lor până la finalul lunii

Mediafax acum 28 minute
Legea iniţiată de pesedistul Alfred Simonis, cea care impune scoaterea păcănelelor din localităţile cu o populaţie mai mică de 15.000 de locuitori, ar fi trebuit să intre în vigoare pe 28 aprilie. ONJN a publicat astăzi o prevedere care spune că tre

Compania de distribuţie şi logistică Aquila a preluat distribuitorul Parmafood

News.ro acum 44 minute
Compania de distribuţie şi logistică Aquila a anunţat vineri că a finalizat tranzacţia pentru achiziţionarea a 100% din părţile sociale ale companiilor Parmafood Group Distribution SRL şi Parmafood Trading SRL. ”Aquila (simbol bursier AQ), lider în

Regele Charles e din ce în ce mai rău, după ce s-a aflat că suferă de cancer. Care este starea lui de sănătate!

Gandul acum 3 ore
Familia regală britanică trece printr-o perioadă delicată! Regele Charles, cât și nora lui, Kate Middleton au fost diagnosticați cu cancer. În prezent, cei doi urmează tratamente pentru a scăpa de această boală necruțătoare. Din păcate, starea monar

Vremea

București
acum

18°
vin.

9°/18°
sâm.

9°/20°
dum.

12°/23°
lun.

12°/22°
Iasi
acum

14°
vin.

9°/14°
sâm.

7°/19°
dum.

11°/22°
lun.

10°/21°
Constanta
acum

16°
vin.

10°/16°
sâm.

11°/15°
dum.

12°/16°
lun.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

16°
vin.

4°/16°
sâm.

6°/18°
dum.

8°/20°
lun.

9°/21°
Timisoara
acum

18°
vin.

5°/18°
sâm.

8°/21°
dum.

10°/23°
lun.

11°/24°