Privesc cu o perplexitate ce creste in mod exponential, cum se alege praful de invatamantul romanesc. Doua mari componente, care reprezinta, in fapt, esenta sistemului de invatamant, sunt astazi aproape de nivelul marii: calitatea orelor si securitatea elevilor. Afirm, cu un oarecare regret, ca scoala dinainte de anul 1989 este cu mult peste cea din prezent, din mai multe puncte de vedere, dar in special privind prin prisma celor doua componente mentionate mai sus. Regretul vine din faptul ca trecerea anilor de libertate si democratie ar fi trebuit sa produca progres si nu regres. Din pacate, realitatea este favorabila celei de-a doua variante. Imi amintesc cu placere de profesorii mei, cu tinuta, foarte bine pregatiti, buni pedagogi, care aveau capacitatea de a se face intelesi si de a ne transmite placerea de a studia. Evident, nu toti. Dar mai multi decat cei de astazi. Imi amintesc disciplina din clase unde nu se auzea musca, nici macar in anii terminali. Glumele dintre elevi si profesori se pastrau intr-o limita a decentei si bunului simt, nu exista insulta de la elev catre profesor. Astazi, abia daca iti poti auzi gandurile intr-o clasa iar profesorii se rusineaza cand aud limbajul utilizat de elevi. Desigur, se mai puneau si note din burta, se mai dadeau premii I pe banda rulanta, profesorii mai palmuiau elevii, fapt reprobabil, dar per ansamblu, rezultatele sistemului de invatamant comunist depasesc rezultatele celui prezent. Desigur, pentru a fi corecti, nu putem pune doar sistemul de invatamant la zid, care oricum merita. Si generatia de liceu ar trebuie sa suporte un tratament asemanator. Insa asprimea judecatii trebuie indreptata catre invatamant, pentru ca numai un sistem articulat si bine pus la punct poate genera o generatie de liceeni, si nu numai, de care sa fim mandri. Nu iau apararea derbedeilor si golanilor care populeaza liceele, dar pe elevii ca