Cei care se gândesc să plece din ţară trebuie să ia în calcul atât cheltuielile efective cu emigrarea, cât şi costurile psihologice pe care le implică decizia de a părăsi locul în care s-au născut. Preţul emigrării porneşte de la câteva mii de euro, dar întreg demersul consumă timp şi resurse emoţionale puternice.
„Decizia am luat-o când am văzut că nu-mi pot face niciun viitor în România, cu atât mai mult unul pentru copil", spune Ioana M. (33 de ani), care locuieşte împreună cu familia în Montreal, Quebec, din 2008. Femeia a plecat în Canada pe cont propriu, depunând actele la Viena şi trecând de un interviu la Ambasada Canadei în România.
Mai citiţi şi:
Statele UE blocheaza accesul est-europenilor pe piata muncii
„Mi-am făcut punctajul pe site, am văzut că mă încadrez, apoi am pregătit actele - traduceri, legalizări - pentru Viena, mi-am îmbunătăţit limba franceză, iar după ce am trecut interviul, am făcut, toată familia, analize medicale, inclusiv copilul, am depus paşapoartele, am obţinut viza şi am plecat. Totul, în decurs de un an".
Ioana şi-a căutat locul de muncă încă din ţară, ca să se convingă ce şanse are. Avantajul ei a fost că domeniul în care lucra, cel al producţiei farmaceutice, era căutat. „E necesar să ai experienţă bună în ţară ca să-ţi găseşti uşor de lucru", explică Ioana. Femeia spune că, la început, şi-a propus să rămână pentru cinci ani, dar acum nu s-ar mai întoarce. Ar face-o însă foarte târziu, la bătrâneţe. „Nu mi-ar plăcea să mor, totuşi, printre străini", mai spune ea.
Mai citiţi şi:
“Nici platita dublu nu as munci în România”
Multi români care s-au întors în tara revin, dezamagiti, în Spania
Cum se descurca o familie de someri români?
De la zero
„Cand am plecat nici prin gând nu mi-a trecut că o să fie atât de greu, că tot ce laşi în ţa