La ampla operaţiune chineză de implantare demografică şi geoeconomică în Africa SUA nu au putut răspunde cu aceleaşi arme, însă au folosit influenţa militară. Revolta din Libia este rezultatul acestei strategii, arată editorialul "Libia, în marele joc" publicat vineri de "Il Manifesto".
"Din Libia pleacă nu numai familiile care se tem pentru viaţa lor şi imigrantii săraci din alte state africane. Sunt şi zeci de mii de "refugiaţi" care sunt repatriaţi de guvernele lor. Majoritatea sunt ingineri şi manageri ai marilor companii petroliere. Nu numai Eni, pentru care petrolul libian aduce 15% din vânzări, ci şi alte multinaţionale europene: BP, Royal Dutch Shell, Total, BASF, Statoil, Repsol. Sute de angajaţi ai Gazprom au fost obligaţi să părăsească Libia şi peste 30.000 de chinezi angajaţi ai companiilor petroliere şi de construcţii. O imagine a modului în care economia libiană este interconectată cu economia globală, dominată de multinaţionale.
Această structura economică este acum aruncata în aer ca rezultat a aceea ce nu este caracterizat ca o revoltă a populaţiei sărace, precum revoltele din Egipt şi Tunisia, ci ca un război civil, datorat unei sciziuni în rândul elitei conducătoare. Indiferent de cine a făcut prima miscare, ea a exploatat nemulţumirile faţă de clanul Gaddafi. Spre deosebire de Egipt şi Tunisia, revolta libiană a fost planificată şi organizată.
Reacţiile internaţionale sunt, de asemenea, simbolice. Beijingul s-a arătat foarte preocupat de evenimete şi a cerut "o întoarcere rapidă la stabilitate şi normalitate". Motivul e limpede: comerţul sino-libian a crescut cu 30% doar în 2010, însă acum China vede cum întreaga structură a relatiilor economice cu Libia este pusă sub semnul întrebării. Moscova are o poziţie similară.
Semnalul de la Washington este diametral opus: preşedintele Barack Obama, care în cazul Egiptului a minima