Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ionela Stanca rupe tăcerea după despărţirea de Oltchim: "Toată lumea te judecă pentru ceea ce ai făcut... Dar niciunul nu se întreabă de ce ai făcut-o"

Publicat in Pro Sport, joi 14 martie 2013 ·

Ionela Stanca a bătut palma cu formaţia franceză Fleury Les Aubrais, locul secund în campionat, astfel că pe finalul acestui sezon va lupta pentru titlu în "Hexagon" pentru a reveni din toamnă în Liga Campionilor. Pivotul echipei naţionale nu s-a despărţit în condiţii tocmai amiabile de Oltchim. În urma unui memoriu depus la FRH, cele două părţi au reziliat contractul de joc. Clubul a numit-o şi "trădătoare" în momentul în care a părăsit echipa. În schimb, Ionela Stanca nu a avut nicio reacţie la toate acuzele care i-au fost aduse. După câteva zile de tăcere, timp în care şi-a rezolvat şi viitorul handbalistic, fosta jucătoare de la Vâlcea a decis să-şi spună punctul de vedere printr-o scrisoare trimisă pe adresa de mail, pe care o redăm în totalitate mai jos, fără nicio interpretare sau adăugire

TOATA LUMEA TE JUDECA PENTRU CEEA CE AI FACUT..., DAR NICIUNUL NU SE INTREABA DE CE AI FACUT-O

Va scriu aceste randuri, din respect pentru toti care m-au incurajat in aceasta perioada grea pentru mine si familia mea si carora le multumesc pe aceasta cale.

Multa lume m-a indemnat sa raspund cu aceeasi moneda, sa rascolesc trecutul, sa scot la suprafata tot ce m-a deceptionat in cei sase ani petrecuti la Oltchim. Eu n-am sa fac lucrul acesta pentru ca amintirile frumoase le domina net pe cele mai putin frumoase. In continuare am sa preiau fiecare declaratie si am sa relatez faptele asa cum s-au intamplat ele la momentul respectiv.

Un lucru vreau sa fie clar de la inceput, ca Domnul Berbecaru nu a participat niciodata la vreuna din discutiile avute de mine cu C.S. Oltchim Rm. Valcea, in vederea semnarii contractelor, pe parcursul celor sase ani.

Cand se afirma ca sunt o tradatoare , se face probabil referire la faptul ca dupa primii doi ani petrecuti la Oltchim, m-am transferat la Brasov.

Despre plecarea mea la Brasov se stia inc

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Pensiile pentru luna mai au început să fie plătite. Anunțul Poștei Române

HotNews acum 3 ore
Compania Naţională Poşta Română a anunţat sâmbătă că a început distribuirea pensiilor pentru luna mai, cu o săptămână înainte de Paște. Bani de pensieFoto: Inquam Photos / Octav Ganea „Compania Naţională ,Poşta Română a început astăzi distribuirea p

Un oficial român, despre armata obligatorie: „Exclus aşa ceva! Am făcut un an şi patru luni. A fost cam lungă”

Ziare.com acum 2 ore
Marcel Ciolacu, premierul României exclude reintroducerea stagiului militar obligatoriu. El spune că acele vremuri s-au dus și că România are nevoie de o armată de profesioniști. Ciolacu a mai dezvăluit că a făcut armată 1 an și 4 luni și că i s-a p

Marcel Ciolacu, întrebat dacă va candida la prezidențiale: „Haideţi să vedem după data de 9 iunie”. Președintele PSD spune că „e ferm convins” că Geoană candidează

HotNews acum 2 ore
Rezultatele alegerilor locale și europarlamentare vor fi hotărâtoare în decizia de a a candida la alegerile prezidențiale, a indicat sâmbătă Marcel Ciolacu într-o emisiune la PrimaTV. În schimb, el spune că este „ferm convins” că Mircea Geoană va ca

Marcel Ciolacu dezvăluie când se va putea circula pe cea mai așteptată AUTOSTRADĂ din România

Gandul acum 52 minute
Premierul Marcel Ciolacu a declarat că segmentul Buzău – Focșani va fi prima parte a Autostrăzii Moldovei care se va deschide pentru trafic. El a adăugat că în cursul acestui an, vor fi finalizați 147 de kilometri din această autostradă. Marcel Ciol

Costel Alexe, după „gluma” despre moldoveni făcută de Marcel Ciolacu: Este un derapaj grav

HotNews acum 3 ore
​Costel Alexe (PNL), șeful Consiliului Județean Iași, care candidează pentru al doilea mandat, a declarată că „gluma” făcută premierul Marcel Ciolacu despre Moldova reprezintă „nepăsarea” față de regiunea din estul României de care PSD a dat dovadă

Ciolacu îl susţine pe Mugur Isărescu pentru un nou mandat la şefia BNR: România are nevoie de stabilitate monetară

HotNews acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a declarat sâmbătă că îl susţine pe Mugur Isărescu, 74 de ani, aflat de peste trei decenii la cârma Băncii Naționale, pentru un nou mandat deoarece „România are nevoie de stabilitate monetară”. Marcel Ciolacu și Mugur Isăres

Nicolae Ciucă, despre Iulian Dumitrescu: Nu există în acest moment aprobarea PNL pentru această candidatură

Mediafax acum 3 ore
Preşedintele PNL Nicolae Ciucă a fost întrebat sâmbătă de jurnalişti dacă Iulian Dumitrescu rămâne candidatul PNL pentru CJ Prahova. „La nivelul PNL am luat decizia ca fiecare candidat la primăriile municipiilor de judeţ şi la nivelul Consiliilor ju

Canotaj: Medalie de argint pentru România la Europenele de la Szeged

News.ro acum 36 minute
Echipajul de patru rame feminin format din Mădălina Bereş, Maria Lehaci, Magdalena Rusu şi Amalia Bereş a câştigat, sâmbătă, medalia de argint la Campionatele Europene de la Szeged. Româncele au fost cronometrate cu timpul 06:55.47. Pe prima treaptă

Ciolacu comentează şansele lui Iohannis pentru şefia NATO: Atuul preşedintelui Iohannis este faptul că nimeni nu este împotriva domniei sale, a candidaturii / Împotriva domnului Rutte sunt anumiţi preşedinţi şi prim-miniştri

News.ro acum 4 ore
Preşedintele Partidului Social Democrat, premierul Marcel Ciolacu, a afirmat, în legătură cu şansele preşedintelui Klaus Iohannis de a fi secretar general NATO, că atuul acestuia este faptul că nimeni nu este împotriva sa şi a menţionat că împotriva

Sorana Cîrstea, învinsă de Iga Swiatek cu 6-1, 6-1, în turul trei la Madrid

News.ro acum 2 ore
Sorana Cîrstea, numărul 30 mondial şi favorită 27, a fost învinsă, sâmbătă, de liderul mondial Iga Swiatek, în turul trei la Madrid. Cîrstea a fost învinsă, scor 6-1, 6-1, după o oră şi 17 minute. Prin prezenţa în turul trei, Sorana Cîrstea şi-a asi

Vremea

București
acum

21°
sâm.

9°/21°
dum.

12°/22°
lun.

13°/22°
mar.

13°/21°
Iasi
acum

20°
sâm.

7°/20°
dum.

11°/21°
lun.

10°/21°
mar.

9°/21°
Constanta
acum

18°
sâm.

11°/18°
dum.

12°/17°
lun.

13°/15°
mar.

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

18°
sâm.

7°/18°
dum.

8°/20°
lun.

10°/21°
mar.

9°/20°
Timisoara
acum

20°
sâm.

8°/20°
dum.

10°/23°
lun.

11°/24°
mar.

11°/22°