Am fi rămas etern în ceaţă dacă, după cumintele discurs scris de alţii, de miercuri dimineaţă, miercuri seara n-ar fi venit dl. preşedinte, la TV şi la Radio, să ne traducă ce-ar fi vrut de fapt să spună în respectivul mesaj, adresat naţiunii, peste capul disciplinaţilor parlamentari de-mocraţi prezenţi în sală.

Zicea preşedintele că totul s-ar fi datorat dorinţei fierbinţi de a se începe noua guvernare cu cota unică de impozitare (altminteri, o iniţiativă pesedistă, pusă pe tapet de fostul ministru al Finanţelor, Tănăsescu, şi retrasă în urma mustrărilor prezidenţiale). Ca să se aplice cota unică era nevoie de guvern până în Revelion. Or guvern nu se putea face doar cu ce avea alianţa. Lipsea acel „şi-un pic”, pe care-l deţinea conservatorul Voiculescu şi ai săi. Aşa încât scopul nobil a justificat „nego-cierea cu adversarul”, chiar dacă procedeul putea să pară niţel imoral. Pentru că, adaugă tot acum, la spartul târgului, preşedintele, când a zis ce-a zis nu s-ar fi referit explicit la Voiculescu şi partidul său. La soluţia imorală la care „am recurs după ce am văzut trecută legea şi introdusă cota unică”. Cu alte cuvinte, din filosofia d-lui preşedinte făcea parte şi celebrul principiu că poţi să te faci frate cu dracul, până ce treci puntea. După aia-l faci imoral şi-l pui la zid. D-lui preşdinte i-a mai scăpat, însă, un porumbel: ar face şi acum acelaşi lucru! Adică, dacă ar fi vorba – înţelegem noi – să pună la cale, după alegeri, un guvern care n-are susţinerea necesară (un PDL fără 51%, de pildă), n-ar ezita nici un moment să-l mai cheme odată la Cotroceni pe mogulul din Băneasa şi să-i ceară un nou sacrificiu pentru binele patriei!

Ceea ce a fost însă, cu totul nou, pentru discursul şi adnotările de miercuri, a fost acest entuziasm faţă de realizările cotei unice. Cea care l-a făcut pe Patriciu mai bogat decât era, pe moguli, mai puternici decât