Aer în iarbă (Casa de Pariuri Literare) a lui Mihai Vieru arată multă poftă de experiment. Poezia de aici, oricât şi-ar schimba machiajul de la un ciclu la altul, nu e pentru neiniţiaţi. Proiectul modernist rămâne în picioare, chiar şi în varianta lui soft, postmodernistă. Un fum distinge surprinzător de clar posibilităţile peisajului: „trec moscovei de la umbră la soare colţ cu bariţiu/trei muze şi ele ţâşnesc din abisuri./le văd. le întind pe plajele gândurilor mele./2 majuscule plus o minusculă, adică 2 bunăciuni şi o secondantă”.
Ciclul o emoţie şi o lumină spune destul despre ce-şi doreşte poetul în arta sa. Mai ales fragmentarul ejaculat, nu pictat: „din celălalt întuneric azur asurzeşte genarul din stând/în şezut pe stricat masă de tăceri/făcută din piatră să miaune pentru hades şi cerberi”. Cine ştie, înţelege, cine nu... jazz!
În ansamblu luate, poemele trebuie descifrate cu enciclopedia şi dicţionarul, precum cavoul Iuliei Haşdeu. Unele pasaje au nerv şi coeziune, aşa încât nu mai e necesar să ne punem mintea cu ele, ci sufletul: „plaja tocită se strecoară ca o palmă sub mare/chemând toate pisicile ei/să putem călca pasul pe stele glissante ferm./jumătăţi de meteoriţi verzi cad din picioare/pe planete cu sentimente suprapuse/între inele primare printre iubiri perene în fiecare zi altfel” (gondolier – les deux).
Rareori labirinturile aproape suprarealiste sunt biruite de claritate. Şi niciodată claritatea nu apare în stare pură, aşa cum o cerea Stephen Dedalus: „îţi muşti dintre buze un sărut simplu/ca dintr-un pumn de cireşe fără sâmburi/implicat într-o cursă pe-o vreme candidă amară/latino-crimhildă/înnozi codiţele săruturilor colţurile zâmbetului/cu limba un duel de florete” (sun rise light flies). Dar, ca un autentic artist, Miki Vieru ştie să-şi recupereze cititorul distrat cu o singură întorsătură de condei, întorsătură spre ne-
