Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Inventatorul telefonului e inca un mister

Publicat in Ziare.com, joi 14 ianuarie 2010 ·

Telefonul fix nu mai este considerat de ani de zile o necesitate, avand in vedere aparitia telefoanelor mobile, dar continua sa fie unul dintre principalele mijloace de comunicare la distanta.

Telefonul, una dintre cele mai importante inventii ale omenirii, a aparut in urma cu peste 130 de ani, iscand un adevarat scadal, legat de brevetarea sa.

Alexander Graham Bell este recunoscut drept inventatorul telefonului, desi dispozitive similare au fost construite si de italianul Antonio Meucci, in 1854, Johann Philipp Reis, in 1860, si Daniel Drawbaugh, in 1867. De altfel, fanii acestora sustin ca Bell a furat ideea de la cei mentionati mai sus.

Insa controversa ii are in prim plan pe Bell si Elisha Gray. Cei doi au lucrat la dispozitive in aceeasi perioada, iar unii specialisti cred ca Bell s-ar fi inspirat de la Gray.

De altfel, cei doi si-au depus cererea pentru brevetarea inventiei in aceeasi zi, adica 14 ianuarie 1876. Cu o singura diferenta: cererea lui Bell a fost depusa putin inainte de ora pranzului, cu doua ore inainte de cererea lui Gray.

Bell a apelat la unul dintre avocatii sai, nefiind prezent in persoana pentru a depune cererea.

Astfel, a urmat un indelung proces pentru brevetarea inventiei, Bell avand castig de cauza, pana la urma, Biroul de brevete american spunand ca, desi Gray a construit primul telefon, el nu a continuat experimentele pentru a demonstra ca inventia poate fi utila pentru oameni, ceea ce il priveaza de drepturile asupra sa.

Bell a primit brevetul pe 7 martie, iar, pe 10 martie, a facut primul telefon "public", sunandu-si asistentul, Thomas A. Watson. De altfel, primele sale cuvinte la telefon, "Domnule Watson, vino aici, vreau sa te vad", au intrat in istorie.

Pe de alta parte, cine este, cu adevarat, inventatorul telefonului, este inca un mist

Articolul in Ziare.com >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nicki Minaj a fost arestată pe aeroportul din Amsterdam - presa olandeză

Mediafax acum 2 ore
Nicki Minaj a filmat o parte din întâlnirea sa cu poliţia, postând-o pe reţelele de socializare. În videoclip, se pare că se aude un ofiţer de poliţie spunându-i lui Minaj: „Eşti arestată”. Poliţia olandeză a declarat că o femeie americană în vârstă

„Anora” câştigă Palme d'Or la Cannes. Lista câştigătorilor

Mediafax acum o ora
Filmul regizorului american Sean Baker a învins alte 21 de filme din competiţie, inclusiv filme ale unor regizori consacraţi precum Francis Ford Coppola şi David Cronenberg, scrie Reuters. „Anora” continuă o serie de filme ale lui Baker axate pe luc

Generaţia de Aur a făcut spectacol la meciul de adio, pe Arena Naţională. Cea mai bună generaţie a fotbalului românesc a învins Legendele Lumii cu 3-2

News.ro acum 50 minute
Generaţia de Aur a făcut spectacol în meciul său de adio, sâmbătă seara, pe Arena Naţională, învingând selecţionata Legendelor Lumii, cu scorul de 3-2. Golurile tricolorilor au fost marcate de Panduru, Hagi şi Gâlcă. Pe teren, antrenorii Anghel Iord

Un copil a fost atacat de urs când încerca să hrănească animalul din maşină

Mediafax acum 2 ore
Un copil în vârstă de 8 ani a fost rănit la mână de un urs în localitatea Albeşti, judeţul Argeş. Animalul a atacat copilul sâmbătă când se afla în maşină, atunci când minorul a încercat să hrănească animalul.

Românii care au solicitat sprijin pentru evacuare au părăsit Noua Caledonie, zdruncinată de proteste violente

Ziare.com acum 6 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a anunţat, sâmbătă, 25 mai, că toţi cei şase cetăţeni români care solicitaseră sprijin pentru evacuare au părăsit Noua Caledonie, cu diferite curse aeriene. ”Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează că în ur

Directoarea turneului Roland Garros a explicat de ce Simona Halep nu a primit un wild card la Grand Slam-ul de la Paris

Gazeta Sporturilor acum 4 ore
Amelie Mauresmo, directoarea turneului Roland Garros, a vorbit despre motivele pentru care , fostă lideră WTA, nu a primit un wild card pentru a participa la Grand Slam-ul de la Paris.

Urs observat în centrul staţiunii Sinaia. Localnicii şi turiştii au primit mesaj RO-Alert

News.ro acum o ora
Un urs şi-a făcut apariţia, sâmbătă seară, în zona centrală a staţiunii Sinaia, iar autorităţile au transmis mesaj RO-Alert localnicilor şi turiştilor pentru a-i avertiza asupra pericolului.

Chiriţoiu, Consiliul Concurenţei: Aşteptarea este ca în doi ani Tarom să devină o companie profitabilă. Statul român nu mai are voie să dea alţi bani Tarom

News.ro acum 5 ore
Ajutorul de stat individual de restructurare aprobat de Guvern în favoarea Tarom reprezintă ultimii bani pe care statul român mai are voie să-i dea către transportatorul aerian naţional, a declarat, sâmbătă, preşedintele Consiliului Concurenţei, Bog

Armata rusă a pierdut peste o jumătate de milion de oameni în Războiul din Ucraina, estimează Statul Major ucrainean

News.ro acum 5 ore
Statul Major ucrainean anunţă într-o serie de comunicate că armata rusă a pierdut 500.000 de oameni în lupte - ucişi sau răniţi - de la 24 februarie 2022, relatează Le Monde. Aceste date nu pot fi verificate, scrie ziarul francez, care precizează că

Începe construirea primului institut de cercetare în inteligenţa artificială din România

HotNews acum 4 ore
​România va avea un institut de cercetare în inteligenţa artificială prin intermediul căruia va putea să-şi dezvolte propriile soluţii tehnologice, să colaboreze cu parteneri internaţionali şi să formeze specialişti de top în domeniu, a scris sâmbăt

Vremea

București
acum

16°
dum.

13°/25°
lun.

12°/19°
mar.

13°/16°
mie.

13°/22°
Iasi
acum

19°
dum.

12°/25°
lun.

12°/23°
mar.

14°/22°
mie.

14°/21°
Constanta
acum

13°
dum.

13°/19°
lun.

14°/17°
mar.

14°/16°
mie.

14°/19°
Cluj-Napoca
acum

13°
dum.

11°/23°
lun.

11°/21°
mar.

10°/20°
mie.

13°/21°
Timisoara
acum

15°
dum.

13°/25°
lun.

14°/26°
mar.

11°/24°
mie.

13°/25°