Ma bucur ca voi lua maine TGV-ul si voi « urca » de la Nantes la Paris, cum spun provincialii in Franta, sa ma intalnesc cu scriitorii si intelectualii roamni, invitati de onoare la Salonul de Carte. Sper ca-mi vor povesti despre Romania lor, cum vad ei tara lor in Europa de astazi, despre ce le-a ramas din prietenia care a unit-o cu Franta.
În decursul acestor patru zile, in care cultura romana va fi pusa pe un piedestal, intru fericirea tuturor francofonilor care o apreciaza, ma gandeam ca voi gasi o ocazie sa prind cateva minute cu unii dintre cei mai reputati reprezentanti.
Trosc… Aud ca, rand pe rand, Mircea Cartarescu renunta sa mai vina, Andrei Plesu, apoi Gabriel Liiceanu la fel, urmati de Neagu Djuvara si Augustin Buzura. Ce epidemie ciudata de gripa a lovit deodata Romania? Cand se va opri? Toti acesti invitati la o manifestatie literara dintre cele mai prestigioase de pe planeta au un respect asa de mare pentru publicul francez incat nu doresc sa-l contamineze ?
Bineinteles, cunosc contextul. Perspectiva de a toasta diseară pentru un prim-ministru « copy-paste » care face un voiaj la Paris pentru a-si reface reputatia; de a ciocni o cupa de sampanie cu cel care te invita oficial in numele Institutului Cultural Roman si ilustreaza un trecut nu prea stralucit, declansand in institutia sa o vanatoare de vrajitoare impotriva intelectualilor considerati « neconformi »… toate acestea nu au nimic imbucurator, e adevarat.
A refuza sa serveşti drept cauţiune unei puteri care pare să-şi ia deja destulă libertate… cu libertatea, poate părea legitim.
Aceasta este mica deosebire care face ca Romania de azi nu este, din fericire, Italia lui Mussolini, Germania lui Hitler sau Rusia Lui Stalin… chiar daca, prin multe aspecte, ea pare mostenitoarea mai fina a regimului precedent.
Tot din fericire, « refuznicii » Salonului de carte de la
