Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Rapidul începe urcuşul în Europa

Publicat in Adevarul, miercuri 18 iulie 2012 ·

Cu un antrenor şi 10 jucători noi, giuleştenii joacă împotriva finlandezilor de la MyPa.

Rapid e prima echipă românească ce atacă noul sezon european. Giuleştenii încep mai repede pentru că au pierdut finala Cupei României, însă meciul ar putea cădea bine pentru „feroviari", ţinând cont că nu prea au avut parte de meciuri de pregătire în această vară.

Faţă de sezonul precedent, Rapidul a pierdut patru jucători „grei", Dani Coman, Marcos Antonio, Dan Alexa şi Ciprian Deac, plus Creţu, Ezequias şi Sburlea. „Anul trecut am avut două obiective măreţe şi nu am îndeplinit niciunul. Era normal să existe modificări în echipă. Începem un drum nou şi, deşi nu mai e nevoie să spun asta, sper ca suporterii să susţină necondiţionat această echipă", a afirmat ieri Daniel Pancu, cel mai titrat jucător al Rapidului. Fanii nu s-au înghesuit deocamdată să-şi ocupe locul pe stadionul Giuleşti, fiind vândute până ieri doar 2.000 de bilete. Sunt aşteptaţi totuşi circa 7.000 de suporteri la primul meci al Rapidului din noul sezon.

Inter sau Liverpool, posibili adversari

Pe banca tehnică a giuleştenilor se va aşeza în premieră Neluţu Sabău, care a admis că va avea emoţii la primul meci în Giuleşti. „Suntem favoriţi în faţa finlandezilor, dar ei au avantajul de a juca într-un campionat aflat în plină desfăşurare. De partea noastră trebuie să fie valoarea şi inteligenţa", a afirmat Sabău, căruia îi lipsesc trei jucători încă de la primul meci. Herea are varicelă, Marius Constantin e uşor accidentat, iar Bozovici s-a oprit din nou la graniţă, din cauza problemelor cu viza de România, fiind aşteptat abia azi la Bucureşti. Returul e programat săptămâna viitoare, în Finlanda. În cazul probabil în care vor trece mai departe, rapidiştii vor da de greu în turul trei preliminar, unde pot întâlni o echipă de un alt calibru, Inter Milano, Liverpool, Bilbao sau M

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Doliu în familia Ginei Gogean! Mama fostei gimnaste a murit într-un accident provocat de sora sportivei

Ziua Constanta acum 36 minute
Doliu în familia fostei mari gimnaste Gina Gogean. Mama sa a murit într-un accident provocat chiar de sora sportivei, care a adormit la volan și a intrat cu mașina într-un tir, conform știripesurse.ro. Accidentul a avut loc sâmbătă dimineaţă, la Pis

Formula 1 Pilotul monegasc Charles Leclerc (Ferrari) a câştigat Marele Premiu al Principatului Monaco

Ziua Constanta acum o ora
Pilotul monegasc Charles Leclerc (Ferrari) a câştigat, duminică, pentru prima oară în cariera sa Marele Premiu al Principatului Monaco, a opta etapă a Campionatului Mondial de Formula 1 din acest sezon, potrivit Agerpres. Australianul Oscar Piastr

Doisprezece persoane au fost rănite în timpul unui zbor Qatar Airways din cauza unor turbulenţe puternice deasupra Turciei

G4Media acum o ora
Douăsprezece persoane au fost rănite duminică, în timpul unei turbulenţe, la bordul unui avion aparţinând companiei Qatar Airways care efectua un zbor de la Doha la Dublin, relatează CNN, citat de News.ro. Aeronava a aterizat pe Aeroportul din Dubli

VIDEO Bărbatul acuzat că și-a violat și ucis nepoata de 8 ani, arestat preventiv / El a spus că nu a vrut să o omoare

HotNews acum 3 ore
Bărbatul de 32 de ani din judeţul Botoşani, care şi-a violat şi ucis nepoata în vârstă de 8 ani, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, relatează Monitorul de Botoșani și News.ro. Acesta a declarat jurnaliștilor că nu a vrut să o ucidă și că me

Hamas lansează un atac cu rachete spre zona Tel Avivului. A fost convocat Cabinetul de război

Mediafax acum 56 minute
UPDATE. Cabinetul de război al Israelului se reuneşte duminică Declaraţia a fost făcută de către un oficial israelian pentru CNN. Întâlnirea cabinetului vine în contextul în care negocierile urmează să fie reluate marţi, potrivit unui oficial egipt

Înscrierea la creșă sau la grădiniță începe luni

Ziua Constanta acum 7 ore
Înscrierea la creşă sau la grădiniţă începe luni şi se încheie pe 14 iunie - prima etapă, potrivit metodologiei şi calendarului elaborate de Ministerul Sănătăţii. Înscrierea la creşă sau la grădiniţă începe luni şi se încheie pe 14 iunie - prima e

Dana Rotariu, soţia fostului internaţional Iosif Rotariu, a murit. Ea avea 60 de ani

News.ro acum 5 ore
Dana Rotariu, soţia fostului internaţional Iosif Rotariu, a murit duminică dimineaţă, a anunţat clubul Poli Timişoara.

Carlos Alcaraz, victorie lejeră în primul tur la Roland Garros

HotNews acum 2 ore
​Carlos Alcaraz a obținut calificarea în turul doi la Roland Garros, după ce l-a învins în trei seturi pe Jeffrey John Wolf, scor 6-1, 6-2, 6-1. Carlos AlcarazFoto: Marco Alpozzi/LaPresse / Shutterstock Editorial / Profimedia >> Roland Garros 2024:

Funcționarii ANAF vor plăti amenzi dacă nu respectă termenele în relația cu cetățenii - proiect

HotNews acum 2 ore
Funcționarii ANAF ar putea plăti amenzi usturătoare dacă nu vor respecta termenele pentru trimiterea comunicărilor către contribuabili, conform unui proiect de lege depus de senatorul USR de Cluj Cristian Bordei. Funcționari publiciFoto: Stepanida P

Handbal masculin: Dinamo Bucureşti, eşec cu Rhein-Nekar Lowen şi încheie pe locul 4 în European League

News.ro acum 2 ore
Campioana Dinamo Bucureşti a fost învinsă şi în finala mică a Turneului F4 din European League, duminică, de formaţia germană Rhein-Nekar Lowen, scor 32-31 (18-15). Pentru trofeu vor juca Fuchse Berlin şi Flensburg. Principalii marcatori ai partidei

Vremea

București
acum

25°
dum.

13°/25°
lun.

12°/19°
mar.

13°/21°
mie.

13°/24°
Iasi
acum

25°
dum.

12°/25°
lun.

11°/18°
mar.

12°/22°
mie.

14°/21°
Constanta
acum

18°
dum.

15°/19°
lun.

13°/16°
mar.

13°/18°
mie.

14°/20°
Cluj-Napoca
acum

20°
dum.

11°/22°
lun.

11°/19°
mar.

12°/19°
mie.

11°/19°
Timisoara
acum

24°
dum.

13°/25°
lun.

13°/26°
mar.

11°/24°
mie.

12°/23°