Ce se ascunde de fapt în spatele sfidării de zile mari cu care USL şi Guvernul Ponta tratează în aceste săptămâni Constituţia, instituţiile statului de drept şi, nu în ultimul rând, avertismentele repetate transmise de partenerii externi ai României?

Preluarea unui control total asupra afacerilor ţării reprezintă pentru PSD, PNL şi PC un scop în sine, dar spre deosebire de precedentele alternanţe la putere, de data asta lucrurile diferă mult.

Comparativ cu ceea ce se întâmplă în acest moment, politizarea instituţiilor deconcentrate şi a diverselor structuri ministeriale, cu care ne obişnuiserăm în anii de după Revoluţie, ajunge să pară o biată o bagatelă.

Premierul Victor Ponta şi Parlamentul dominat de USL acţionează mult, mult mai profund, iar intervenţiile lor în forţă mi-e teamă că vor produce transformări ale căror dedesubturi s-ar putea să le înţelegem în amănunt când va fi deja prea târziu.

Cu siguranţă că liderii USL profită de poziţia în care au ajuns pentru a se pune şi pentru a-şi pune la adăpost prietenii cu dosare penale, iar pentru asta încearcă acum să prindă justiţia în menghină.

Este evident şi că cercurile financiare şi de afaceri, apropiate USL, au plasat deja capcane din timp pregătite pentru a pune mâna pe resursele statului.

E clar că şi Crin Antonescu vrea să ajungă odată preşedintele României şi este cert că USL doreşte să îşi asigure o majoritate mai mult decât confortabilă în Parlament, iar asta nu doar pentru a da Guvernul după alegerile din toamnă, ci şi pentru a putea schimba în voie Constituţia, în 2013.

Dar sunt toate aceste interese, oricât de meschine, suficiente pentru a justifica anvergura pe care a căpătat-o acţiunea guvernamentală şi parlamentară împotriva statului de drept?

Era nevoie de o aşa desfăşurare de forţe? Rămâne, totuşi, bizar răspunsul atât de disproporţionat al triunghiul