Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Copilării

Publicat in Dilema Veche, luni 28 decembrie 2009 ·

Nancy Huston, Linii de falie, Editura Leda, 2009

44,90 lei

traducere din limba engleză şi note de Laura-Georgiana Fratu

„Faima este o trăsătură de familie la noi“, spune pe un ton arogant Sol, un băieţel american de şase ani, care crede că Dumnezeu şi preşedintele Bush sînt prieteni la cataramă şi că primul are planuri mari în ceea ce-l priveşte, altfel nu s-ar fi născut „în cel mai bogat stat din cea mai bogată ţară din lume, cu cel mai avansat arsenal nuclear, capabil să arunce în aer întreaga omenire şi s-o facă praf şi pulbere“. Sol este de acord cu războiul din Irak, îi place mai degrabă să se uite la execuţii, violuri şi torturi postate pe Internet decît să se joace, este un admirator înfocat al lui Arnold Schwarzenegger şi al lui Iisus, cu care crede că se aseamănă destul de mult atîta timp cît şi el are să fie, într-o bună zi, mîntuitorul umanităţii, singura diferenţă fiind aceea că el nu intenţionează să-şi sfîrşească zilele ţintuit pe o cruce.

„Întotdeauna mi-a plăcut mai degrabă să mă joc decît să fac orice altceva, pentru că într-un joc poţi să te pierzi cu totul. În restul timpului, îţi faci griji despre cît de bine sau de rău te descurci“, spune pe un ton filozofic Randall, un băieţel american de şase ani, melancolic şi interiorizat, care desenează oameni fără trunchi şi femei cu sînii tăiaţi. Randall nu beneficiază de atenţia mamei sale, mai preocupată de studierea perioadei şi crimelor naziste decît de creşterea unui copil, şi de acea tînjeşte în permanenţă după dragostea ei care, atunci cînd totuşi se arată, ca un soare ivit de după nori, e de scurtă durată şi cu atît mai frustrantă. Cît de curînd însă, Randall va pleca în Israel, căci preocupările mamei într-acolo o poartă, şi poate că noul decor va aduce o schimbare şi în relaţia dintre ei.

„Aş vrea, dacă se poate, să mă auto-mănînc (...) să dispar cu totul, înghiţin

Articolul in Dilema Veche >>

Citeste si top 10 stiri de azi

În România va ajunge un nou val de praf din Sahara. Ce regiuni vor fi afectate

HotNews acum 10 minute
Din nordul Africii vor ajunge în România în seara zilei de marți, dar și miercuri, mase de aer ce aduc și praf saharian, anunță ANM. Ca urmare a ploilor prognozate în România, în următoarele 48 de ore, depunerile de praf vor putea fi observate în ma

O persoană a murit după ce avionul Londra-Singapore s-a confruntat cu turbulenţe

Mediafax acum 52 minute
O persoană a murit după ce avionul care zbura de la Londra către Singapore s-a confruntat cu turbulenţe. Zeci de persoane sunt rănite. Avionul a fost deviat către alt aeroport.

Românii vor intra în Turcia doar cu buletinul. Decizia a fost semnată de preşedintele Recep Erdogan

Mediafax acum o ora
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdoğan a semnat un decret care le permite cetăţenilor români să călătorească în Turcia folosind doar cartea de identitate. Decretul intră în vigoare în jurul datei de 1 iunie şi permite şederi de până la 90 de zile în

„A încercat canibalic să mă muşte”. Florin Roman a fost la INML. Dan Vîlceanu, sancționat după ce l-a agresat pe deputatul PNL

HotNews acum 16 minute
Deputatul PNL Florin Roman a fost marți la Institutul Național pentru Medicină Legală pentru eliberarea unui certificat medico-legal, după ce a fost agresat de Dan Vîlceanu în Parlament. Florin Roman a făcut declarații după altercația cu Dan Vîlcean

Adrian Vasile nu mai este antrenorul echipei CSM București

HotNews acum 25 minute
CSM București a anunțat pe site-ul său oficial despărțirea de antrenorul Adrian Vasile. Campioana României la handbal feminin a ratat prezența în Final4-ul EHF Champions League după ce a fost eliminată de Metz. Adrian VasileFoto: CTK / Alamy / Alamy

Ploi torențiale, vijelii și grindină în peste jumătate din țară. Cum va fi vremea în București FOTO

Ziare.com acum 4 ore
Un cod galben de instabilitate atmosferică accentuată a fost anunțat marți, 21 mai, de meteorologi pentru peste jumătate din teritoriul țării. Până joi dimineaţă, vor cădea cantităţi importante de precipitaţii, iar vântul va sufla şi cu 70 de kilome

Olt: Un bărbat de 59 de ani a fost arestat preventiv pentru agresiune sexuală, după ce a pipăit o fată de nouă ani în timp ce se aflau într-un microbuz

News.ro acum 2 ore
Un bărbat de 59 de ani este cercetat de procurorii din judeţul Olt pentru agresiune sexuală, după ce a pipăit o fată de nouă ani în timp ce se aflau într-un microbuz. El a fost arestat preventiv pentru 30 de zile.

Ciolacu, mesaj de Sfinţii Constantin şi Elena

Mediafax acum 6 ore
„Multă sănătate, bucurie şi împliniri alături de cei dragi tuturor celor care poartă numele Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena, ocrotitorii creştinismului!”, se arată în mesajul lui Ciucă. Sfinţii Constantin şi Elena sunt sărbătoriţi în fiecare

Angajat al Inspectoratului de Stat în Construcţii Iaşi, cercetat pentru luare de mită / Ar fi cerut şase sisteme de aer condiţionat cu module Wi-Fi pentru a semna documentaţia necesară pentru recepţia unui bloc

News.ro acum 3 ore
Un angajat al Inspectoratului de Stat în Construcţii Iaşi este cercetat pentru luare de mită. Ar fi cerut şase sisteme de aer condiţionat cu module Wi-Fi pentru a semna documentaţia necesară pentru recepţia unui bloc. ”Două persoane din judeţul Iaşi

Răzvan Raț este invitat la „EXCLUSIV RAPID” marți, 21 mai, de la ora 21.00

Cancan acum 47 minute
Răzvan Raț revine la „EXCLUSIV RAPID” după o jumătate de an. Ultima dată am vorbit cu Răzvan tot după o victorie cu FCSB (2-1). În această seară aflăm ce părere are Raț despre numirea lui Neil Lennon la Rapid și discutăm despre campania de transferu

Vremea

București
acum

25°
mar.

12°/25°
mie.

13°/24°
joi

13°/25°
vin.

14°/27°
Iasi
acum

27°
mar.

11°/27°
mie.

12°/26°
joi

15°/26°
vin.

14°/27°
Constanta
acum

22°
mar.

14°/22°
mie.

15°/18°
joi

14°/18°
vin.

15°/19°
Cluj-Napoca
acum

26°
mar.

12°/26°
mie.

11°/20°
joi

12°/22°
vin.

12°/23°
Timisoara
acum

27°
mar.

14°/27°
mie.

14°/23°
joi

14°/23°
vin.

15°/24°