Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Marine Le Pen reuşeşte să şocheze, din nou, prin declaraţiile sale la adresa celor patru ostatici francezi eliberaţi în Niger

Publicat in Adevarul, vineri 1 noiembrie 2013 ·

Preşedintele Frontului Naţional, Marine Le Pen, este ţinta criticilor venite din partea a numeroşi politicieni din Hexagon după comentariile făcute joi la adresa înfăţişării celor patru ostatici francezi eliberaţi în Niger.

Le Pen a declarat că s-a simţit „jenată” la vederea primelor imagini cu cei reîntorşi, catalogând comportamentul şi îmbrăcămintea acestora, inclusiv faptul că aveau barbă, drept „surprinzătoare”. .

Cei patru foşti ostatici au ajuns la Paris miercuri. Aceştia au fost răpiţi de un grup de persoane care aveau legături cu Al-Qaeda în 2010, în Niger. Răpirea lor a avut loc într-un raid care viza firme franceze care lucrează la o mină de uraniu şi au fost ţinuţi în partea de nord a statului Mali.

Le Pen a declarat că imaginile cu ostaticii reîntorşi a făcut-o să fie „sceptică”. „Comportamentul lor rezervat mi s-a părut surprinzător, îmbrăcămintea lor mi s-a părut surprinzătoare. Nu cred că am fost singura”, a declarat liderul Frontului Naţional pentru postul de radio Europe 1.

„Doi dintre ei aveau barba scurtată într-un mod surprinzător …Cred că, probabil, aceştia trebuie să explice toate aceste lucruri; dau o impresie ciudată pentru poporul francez”, a adăugat liderul partidului naţionalist din Franţa.

Le Pen a fost întrebată dacă în comentariile ei a luat în considerare faptul că ostaticii au trecut la religia islamică în timpul captivităţii, aceasta a replicat spunând că: „Nu, eu nu sunt un psihiatru, nu am făcut aluzie la aşa ceva. Nu aş merge atât de departe încât să înaintez teorii, nu este acesta rolul meu”.

Prim-secretarul Partidului Socialist din Franţa, Harlem Desir, a numit comentariile lui Le Pen „ruşinoase şi lipsite de patriotism”, cerându-i acesteia să-şi prezinte scuzele pentru cele afirmate ostaticilor.

Purtătorul de cuvânt al Partidului Socialist, Eduardo Rihan Cypel, a transmis un mesaj asemăn

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mai mulţi elevi care au participat la Olimpiada Naţională de Istorie, desfăşurată la Braşov, au ajuns la spital după ce au mâncat la un restaurant/ DSP Braşov face o anchetă/ Şeful ISJ afirmă că nu s-a primit o notificare oficială

News.ro acum 5 ore
Cel puţin şapte elevi, din mai multe judeţe, care au participat la Olimpiada Naţională de Istorie, desfăşurată la Braşov, au ajuns la spital după ce au mâncat într-un restaurant din Codlea, scrie Edupedu.ro. Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Braşov

Spitalul Militar din Cluj-Napoca: Actorul Florin Piersic nu a contractat nicio infecţie nosocomială pe timpul internării în spitalul nostru

News.ro acum 6 ore
Reprezentanţii Spitalului Militar din Cluj-Napoca au precizat, joi, că actorul Florin Piersic nu a contractat vreo infecţie nosocomială cât timp a fost internat în această unitate medicală, unde a fost supus unei intervenţii chirurgicale la genunchi.

Purtătoarea de cuvânt a MAE din Rusia: Declarațiile lui Macron despre trimiterea de trupe NATO în Ucraina ”au de-a face cu anumite zile ale săptămânii”

Ziare.com acum 7 ore
Comentariile preşedintelui francez Emmanuel Macron cu privire la posibilitatea trimiterii de trupe în Ucraina "au de-a face cu anumite zile ale săptămânii", a comentat ironic pentru TASS purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zah

Turcia suspendă toate relațiile comerciale cu Israelul

HotNews acum 3 ore
Turcia și-a suspendat joi relațiile comerciale cu Israelul, după ce și-a restricționat deja exporturile către această țară în aprilie, a anunțat Ministerul turc al Comerțului, citat de AFP. Erdogan, la mitingul pro PalestinaFoto: Yasin AKGUL / AFP /

Un urs a fost văzut pe străzile din municipiul Sebeş. Autorităţile au transmis mesaj Ro-Alert

Mediafax acum 5 ore
Un urs a fost văzut în municipiul Sebeş, judeţul Alba. Incidentul s-a produs joi seara. Autorităţile au emis mesaj de avertizare RO-Alert.

Trimiterea de trupe NATO în Ucraina ar declanşa al Treilea Război Mondial, consideră ministrul ungar de Externe VIDEO

Ziare.com acum 8 ore
Péter Szijjártó, ministrul ungar de Externe, aflat joi, 2 mai, în Franţa, s-a arătat îngrijorat de ultimele declaraţii ale preşedintelui Emmanuel Macron, care a reiterat, într-un interviu pentru The Economist, că trimiterea de trupe occidentale în U

Netanyahu: Trebuie să ne protejăm singuri, pentru că nu apără nimeni

Wall-Street.ro acum 6 ore
Evreii trebuie să fie capabili să se apere singuri, pentru că nimeni nu-i va apăra, a afirmat prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu, în timp ce tot mai multe voci se ridică împotriva războiului dus de Israel în Fâşia Gaza, informează AFP, cita

Parlamentul sârb a aprobat guvernul de coaliţie condus de Milos Vucevic. Doi dintre membrii executivului sunt proruşi sancţionaţi de SUA

News.ro acum 6 ore
Parlamentul sârb a aprobat joi guvernul de coaliţie al premierului desemnat Milos Vucevic, care a spus că va fi un executiv "de continuitate", ce va trebui să conducă ţara balcanică prin provocările geopolitice din regiune şi tensiunile cu Kosovo, r

Zeci de mii de persoane protestează din nou în Georgia împotriva proiectului de lege asupra „influenţei străine”

G4Media acum 6 ore
Zeci de mii de persoane au ieşit în stradă joi seara în Georgia, pentru a protesta din nou împotriva proiectului de lege controversat asupra „influenţei străine”, dorit de guvern, informează AFP, transmite Agerpres. Spre deosebire de zilele preceden

Promisiunea lui Donald Trump înainte de alegeri: va face „cea mai mare deportare de migranți” din istoria SUA, dacă se va întoarce la Casa Albă

Ziare.com acum 12 ore
Fostul preşedinte al Statelor Unite şi candidat republican la scrutinul din acest an, Donald Trump, a promis că va face "cea mai mare deportare" de migranţi din istoria ţării dacă se va întoarce la Casa Albă după alegerile din 5 noiembrie, pentru că

Vremea

București
acum

12°
vin.

12°/14°
sâm.

12°/21°
dum.

11°/21°
lun.

12°/24°
Iasi
acum

13°
vin.

13°/24°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/22°
lun.

11°/25°
Constanta
acum

10°
vin.

10°/16°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
lun.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

13°
vin.

13°/21°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
Timisoara
acum

13°
vin.

12°/15°
sâm.

10°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°