De mai mult timp e mare forfotă la Arhiva Naţională - se renovează. De dimineaţă până seara zbârnâie sfredele electrice şi se aud lovituri de ciocan. S-au pus termopane, uşile de lemn au fost schimbate cu unele moderne, se vopseşte şi se zugrăveşte. A rămas doar împrejmuirea imobilului cu un gard (lipsă de 50 de ani) şi instalarea sistemului video de supraveghere (doleanţă recentă).
Cu toate acestea, Arhiva Naţională s-a închis. Lacătul la uşă încă nu a fost atârnat. Însă, prin politica de descurajare a cercetării academice promovată de actuala conducere a Serviciului de Stat de Arhivă, prin noul director general dl Ion Varta, arhiva, practic, s-a închis. Tot mai puţini cercetători îi trec pragul, deoarece la Arhiva Naţională a Republicii Moldova nimic nu se permite: nu poţi xeroxa şi nici scana (sunt date indicaţii în acest sens), nici să fotografiezi (există un ordin special). Avize lipite la orice pas avertizează – strict interzis, exact ca la un obiect militar. De digitalizare nici nu s-a auzit.
Aparatele de privit microfilme aduse cu ceva ani în urmă nu mai fac faţă. Imaginile pe monitoare apar jerpelite şi zgâriate. La două din aceste aparate, uneori, nici n-ai ce căuta, - sunt defectate. Dar şi peliculele confecţionate în anii ’60 ai secolului trecut sunt de o calitate reprobabilă. Dacă nu reuşeşti să citeşti documentul, poţi fi cercetător cu vechime şi renume, inclusiv editor de documente - este aproape imposibil să primeşti originalul. Un academican, editor de documente, mi se plângea zilele trecute că nici lui nu i se mai dau originalele, fiind pusă astfel în pericol îndeplinirea unui program aprobat de Guvern.
Am asistat la o discuţie în care un funcţionar explica unui cercetător că şi atunci când se acceptă fotografierea (personal nu ai voie, o face un angajat) nu se permite digitalizarea tuturor filelor din dosar. „Şi dacă dosarul e com
