Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sebastian Lazaroiu: Premierul m-a sunat pentru postul de ministru, am avut jumatate de ora sa decid

Publicat in HotNews, luni 20 iunie 2011 ·

Ministrul Muncii, Sebastian Lazaroiu, declara intr-un interviu pentru Mediafax ca premierul Emil Boc l-a sunat pentru a-i transmite propunerea de a ocupa aceasta functie, ca a avut o jumatate de ora la dispozitie pentru a lua o decizie si ca "nevoia de implicare" e motivul pentru care a acceptat.

Lazaroiu a spus ca, atunci cand a plecat de la Cotroceni, din functia de consilier prezidential, primul sau gand a fost sa se dedice analizei politice, insa, pe de alta parte, "de cand cu Alba ca Zapada", cunostinte sau chiar oameni intalniti pe strada il indemnau sa faca ceva.

"Adica toata lumea a observat ca Lazaroiu vorbeste, face analize, dar nu trece la actiune. M-au pus pe ganduri si m-am gandit de multe ori daca sunt potrivit, daca as putea sa ma implic pe palierul politic", a sustinut el.

Sebastian Lazaroiu a afirmat ca are o relatie foarte buna cu premierul si ca in continuare crede ca putini oameni au facut, asemenea acestuia, un sacrificiu al imaginii "pentru bine tarii". Referitor la declaratiile sale anterioare potrivit carora ratiunea ar trebui sa-l determine pe Emil Boc sa lase locul unui tehnocrat la Guvern, Lazaroiu a spus ca nu ar vrea sa mai comenteze, pentru ca nu mai este in pozitia de analist politic.

El a sustinut totodata ca are relatii bune cu cei din UDMR si ca nu exista o antipatie fata de Uniune sau fata de comunitatea maghiara. "De fapt, putina lume stie ca eu am 50% sange de ungur", a mentionat Lazaroiu.

"Eu sunt, dintr-un anumit punct de vedere, un ministru tehnocrat (...), pe de alta parte, trebuie sa spun ca sunt un ministru mai politic decat multi ministri politici din actualul Cabinet, din punct de vedere al convingerilor pe care le am, nici nu am ascuns-o niciodata, convingeri de centru-dreapta. Eu am avut intotdeauna o retinere de a ma inregimenta intr-o structura politica. O sa vedem cum decu

Articolul in HotNews >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Calendar-Ortodox Învierea Domnului nostru Iisus Hristos (Sfintele Paști). Ce sfinți mai sunt sărbătoriți astăzi

Ziua Constanta acum 2 ore
În Sfânta și Marea Duminică a Paștilor prăznuim Învierea cea dătătoare de viață a Domnului și Dumnezeului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Stihuri: Hristos pogorând la luptă cu iadul, singur. După ce a luat pradă multă de biruință, S-a ridicat

Horoscop pentru duminică, 05 mai 2024. Cum va fi prima zi de Paște pentru fiecare zodie în parte

Ziua Constanta acum 2 ore
Berbec In weekend, rezervă-ți momente numai pentru tine si activitatile dragi sufletului tau. Plimbă-te prin locurile preferate, alcatuieste planuri personale si profesionale noi, înoiește-ți garderoba, opereaza o schimbare in înfățișarea ta si in s

Marcel Ciolacu, mesaj de Paşte: Este o celebrare a comuniunii, care ne îndeamnă la solidaritate şi grijă faţă de aproapele nostru. Învăţămintele creştine ne amintesc că împreună putem să depăşim greutăţile vieţii şi ne dau speranţă într-un viitor mai bun

News.ro acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu afirmă, în mesajul de Paşte, că această sărbătoare este ”o celebrare a comuniunii, care ne îndeamnă la solidaritate şi grijă faţă de aproapele nostru”. ”Învăţămintele creştine ne amintesc că împreună putem să depăşim greutăţ

Incident în prima zi de Paște în Stațiunea Mamaia! Un tânăr, transportat la spital (GALERIE FOTO)

Ziua Constanta acum 27 minute
Un tânăr a ajuns în prima zi de Paște la Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța după ce s-a rănit în stațiunea Mamaia. Potrivit martorilor, tânărul a devenit agitat în timp ce se afla într-un autobuz CT BUS ce circulă prin stațiunea Mamaia.

Tradiţii de Paşti: se ciocnesc ouă roşii sau vine Iepuraşul?

Mediafax acum 2 ore
În comunităţile tradiţionale, ciocnitul ouălor se face după reguli care diferă de la o zonă la alta, dar, oricum, respectarea lor este obligatorie: cine are prima lovitură (de obicei, bărbatul mai în vârstă), ce părţi ale ouălor să fie lovite, ciocn

Accident mortal în ziua de Paşti: maşina condusă de un bărbat a fost lovită de tren în Sibiu

Mediafax acum o ora
Potrivit Poliţiei Sibiu, accidentul deosebit de grav s-a produs pe DN 14, la trecerea cu calea ferată dintre localităţile Ruşi şi Şeica Mare. Din primele cercetări, în timp ce conducea o autoutilitară dinspre Mediaş spre Sibiu, un bărbat în vârstă d

Patriarhul Daniel, la Slujba Învierii: Iisus cel Înviat din morţi este permanent prezent în Biserica Sa

Adevarul acum 2 ore
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, a afirmat, duminică, în cuvântul de învăţătură rostit la Slujba Învierii de la Catedrala Patriarhală, că Iisus Hristos cel Răstignit şi Înviat este totdeauna prezent în Biserica Sa, în mod deosebit prin

Când se întorc elevii la școală după vacanța de Paște

Gandul acum o ora
Elevii și preșcolarii se vor întoarce la cursuri pe data de 8 mai, după Sărbătorile Pascale. În ultimul modul al anului școlar 2023-2025, cel cu numărul 5, elevii vor reveni la cursuri de luni, 8 mai 2024 până vineri, 21 iunie 2024. Vacanța mate va

O femeie din Vaslui a fost lovită mortal de o mașină în noaptea de Înviere, în drum spre biserică

Ziare.com acum o ora
Femeia în vârstă de 85 de ani a murit, în noaptea de Înviere, după ce a fost lovită de o mașină pe drum spre biserică. Aceasta mergea la slujba de Înviere în localitatea vasluiană Vulturești. Accidentul a avut loc înainte de miezul nopţii, în locali

IGSU: 1.470 de intervenţii înregistrate în ultimele 24 de ore, în creştere cu 7% faţă de perioada similară a anului trecut/ În Bucureşti, o persoană a fost găsită carbonizată în urma unui incendiu izbucnit de la o lumânare aprinsă şi nesupravegheată

News.ro acum o ora
Echipajele inspectoratelor pentru situaţii de urgenţă au avut, în ultimele 24 de ore, 1.470 de intervenţii, numărul fiind în creştere cu aproximativ 7% faţă de perioada similară a anului trecut. În Bucureşti, un incendiu izbucnit de la o lumânare lă

Vremea

București
acum

18°
dum.

11°/22°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

16°/20°
Iasi
acum

19°
dum.

9°/23°
lun.

9°/25°
mar.

13°/27°
mie.

14°/18°
Constanta
acum

16°
dum.

11°/16°
lun.

10°/17°
mar.

11°/19°
mie.

14°/17°
Cluj-Napoca
acum

18°
dum.

11°/22°
lun.

11°/22°
mar.

13°/23°
mie.

12°/14°
Timisoara
acum

20°
dum.

12°/23°
lun.

12°/24°
mar.

14°/23°
mie.

14°/17°