Vreo 200 de ţigani au mărşăluit sâmbătă prin Bucureşti pentru „mândrie şi demnitate".
Totodată, ei au protestat faţă de „unele acţiuni îndreptate împotriva reprezentanţilor acestei etnii în Europa", pe care le consideră „discriminatorii". Acţiunea, numită Marşul Demnităţii, s-a desfăşurat simultan în mai multe ţări europene, sub sloganul „Dosta!" („Ajunge!").
Într-adevăr, ajunge! Dar ajunge în ambele direcţii, nu doar într-una singură. Căci, dacă-i asculţi pe ţigani şi, separat, pe românii ţiganofobi, ajungi la concluzia rabinului: şi unii, şi alţii au dreptate. Dar au dreptate când se referă la păcatele celuilalt, trecând repede, mult prea repede, peste cele proprii.
Argumentele celor două tabere sunt atât de evidente şi atât de vechi, încât au devenit clişee. Da, ştim că părinţii români sau maghiari încă le mai spun copiilor: să nu te joci cu ţiganii pentru că fură, fac scandal şi nu se spală! Dar ştim şi că, în unele comunităţi, găşti de ţigani chiar fură de rup, terorizează sate sau cartiere.
Ce nu vor să accepte românii ţiganofobi: că nu toţi ţiganii fură, fac scandal şi cerşesc; că sunt mulţi ţigani de ispravă, capabili de gesturi pe care nu le-ar face mulţi membri ai comunităţii lor; că sportul şi cultura ne oferă destule exemple de ţigani care au făcut faimă României; că ţiganii nu au intrat în istoria poporului nostru ca oameni liberi, ci ca robi, iar această rană nu se vindecă aşa uşor; şi, în fine, că-i absolut incorect să judeci o minoritate la grămadă, când faptele sunt individuale.
Ce nu vor să accepte ţiganii care invocă intoleranţa românilor: că prea mulţi membri ai minorităţii lor au ca ocupaţie de bază infracţionalitatea; că terorizează comunităţi întregi, exasperându-le prin hoţiile, violenţele şi primitivismele lor „culturale"; că furnizează cei mai mulţi cerşetori din Europa; că nu le prea place să-şi trimită co