Prin acest articol semnalăm una dintre apariţiile editoriale cele mai interesante ale anului care stă să se încheie şi, totodată, aducem în discuţie un artist plastic nemeritat de puţin cunoscut publicului larg: Hortensia Masichievici-Mişu. Este vorba despre o carte-obiect, un album cu lucrări realizate de artista nonagenară între 1954 şi 2002(!) şi cu eseuri ale acesteia. Editura Anima a realizat astfel a unsprezecea carte cu şi despre artista gravoare, toate apariţiile seriei prezentîndu-se la cote grafice de excepţie. Acest act de restitutio este salutar pentru cultura românească, supusă constant unor presiuni financiare care adeseori se materializează în compromisuri şi lacune. În fericitul caz adus în discuţie, este vorba, după cum sîntem anunţaţi de subtitlu, despre o carte cu poze, cu povestiri şi despre o profesiune de credinţă. Reţinem din „cuvîntul înainte“ scris de Matei Stîrcea Crăciun următoarele: „Sufletul Hortensiei Masichievici-Mişu – o dovedesc repetatele sale confesiuni – a rămas irepresibil legat de universul uitat şi stins al Bucovinei natale, o lume de statornică urbanitate, impredictibil fragilă, care s-a dezintegrat din spaţiul administraţiei imperiale austriece odată cu Primul Război Mondial şi care a dispărut din orizontul civilizaţiei noastre după al Doilea Război Mondial. Văzută dinspre Cernăuţiul începutului de veac, dinspre Cernăuţiul deschis simultan către Viena aulică şi către România prosperă din perioada antebelică, deconstrucţia României, consimţită de o istorie inclementă, asumă acele accente de grandoare piranesiană ce impregnează pînă la saturaţie lucrările Hortensiei Masichievici-Mişu din anii ’80. ş…ţ După un secol de tribulaţii, cultura românească se confruntă azi, din nou, cu promisiunea reconectării la valorile Europei. Or, în acest context, dobîndeşte sporită pregnanţă şi ultima perioadă a creaţiei Hortensiei Masichie