Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Irlanda, Croaţia şi Cehia, ca şi calificate la EURO, Portugalia îşi decide soarta pe teren propriu! Vezi rezultatele înregistrate în manşa tur a play-off-ului!

Publicat in Pro Sport, vineri 11 noiembrie 2011 ·

UPDATE Aseară s-a disputat prima manşă a play-off-ului de claificare la Campionatul European. După primele partide putem spune cu certitudine că se ştiu 3 echipe deja calificate la turneul final.

Irlanda a trecut fără emoţii, scor 4-0, de Estonia într-o partidă disputată pe terenul naţionalei baltice, în timp ce Croaţia a reuşit un neverosimil 3-0 în Turcia. Cehia a învins cu 2-0 pe Muntenegru şi se poate deja considerată calificată.

Singura partidă în care nu s-a înscris a fost evident cel mai echilibrat duel al serii. Bosnia şi Portugalia nu terminat la egalitate, scor 0-0, urmând ca deznodământul să fie descoperit la partida retur din Portugalia.

Preliminariile CE 2012 intră în linie dreaptă. Astăzi are loc manşa întâi a barajelor de calificare la turneul final, fază în care România nu a ajuns, Bosnia fiind echipa care a terminat pe locul doi în grupa noastră. Sunt, în schimb, câteva naţionale mici, care la începutul preliminariilor nici măcar nu îndrăzneau să viseze că vor ajunge până aici.

Românii s-au obişnuit de mult să vadă la televizor turneele finale de Campionat Mondial sau European, dar mai trist este că de ani de zile nici măcar la barajele de calificare nu mai avem acces. Aşa că, diseară, ne vom aşeza din nou în fotoliu, cu câte o bere în mână, să ne uităm cum opt echipe se bat pe ultimele patru locuri rămase libere la CE 2012 din Polonia şi Ucraina. Şi dacă ne uităm cine joacă, parcă mai rău ne pare că nu suntem şi noi aici. De exemplu, Muntenegru şi Estonia, cu o populaţie mai mică decât a Bucureştiului (625.266 şi, respectiv, 1,34 milioane de locuitori), naţionale cărora nimeni nu le dădea vreo şansă la începutul campaniei.

BOSNIA - PORTUGALIA 0-0

Bosnia caută răzbunarea în faţa Portugaliei, după înfrângerea din barajul de calificare la CM 2010, când lusitanii s-au impus cu 2-0 la general. Numai că misiunea lor e în

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Conducta de transport al gazelor naturale Țărmul Mării Negre-Podișor a fost lansată oficial. Ce înseamnă proiectul strategic pentru România

Gandul acum 15 minute
Ceremonia oficială de lansare a proiectului major de infrastructură Conducta de transport gaze naturale Țărmul Mării Negre-Podișor a fost organizată vineri, la Dragalina, județul Călărași, de operatorul național de transport al gazelor naturale, Tra

Daniel Niculae, președintele Rapidului, urmărit penal în dosarul materialelor pirotehnice

HotNews acum 6 ore
Fostul internațional Daniel Niculae este urmărit penal în dosarul materialelor pirotehnice de la Rapid. Conform unui comunicat al autorităților, președintele giuleștenilor este acuzat că a participat activ la introducerea materialelor pirotehnice pe

UPDATE - O asociaţie civică din Iaşi îi cere explicaţii lui Ciolacu, după ce acesta a afirmat că ”Buzăul nu e în Moldova şi vă rog să nu mă jigniţi”: O afirmaţie foarte gravă care îl descalifică pe Marcel Ciolacu ca prim-ministru / Reacţia lui Ciolacu

News.ro acum o ora
Mişcarea pentru Dezvoltarea Moldovei îi cere explicaţii premierului Marcel Ciolacu, după ce a acesta a spus, la Timişoara, într-o conferinţă de presă, că ”Buzăul nu e în Moldova şi vă rog să nu mă jigniţi”. Premierul Marcel Ciolacu a explicat, refer

Prima reacție a lui Marcel Ciolacu după declarațiile despre moldoveni: A fost o glumă / Mama era din Tecuci

HotNews acum o ora
După ce a stârnit un val de critici, inclusiv apeluri la demisie, cu o declarație făcută joi la Timișoara în care invoca faptul că județul Buzău nu e Moldova și cerea oamenilor „să nu mai jignească” cu această afirmație, Marcel Ciolacu spune că a fo

Procesul fraților Tate poate începe. Ce a decis Tribunalul București cu privire la ancheta DIICOT

Ziare.com acum o ora
Tribunalul Bucureşti a dispus, vineri, 26 aprilie, începerea procesului în dosarul în care fraţii Tristan și Andrew Tate sunt acuzaţi de constituire a unui grup infracţional organizat, trafic de persoane în formă continuată şi viol în formă continua

3 ani şi 6 luni de închisoare cu executare pentru Sorina Pintea, fostul ministru al Sănătății! (MINUTĂ)

Ziua Constanta acum 3 ore
Sorina Pintea, fostul ministru al Sănătății și fost manager al Spitalului Județean de Urgență „Dr. Constantin Opriș” din Baia Mare, județul Maramureș, a fost condamnată de Tribunalul Cluj la 3 ani şi 6 luni de închisoare cu executare în regim privat

VIDEO Ciolacu, despre strada surpată la Slănic: „Ce vreţi să fac? Să ştiu unde s-au făcut drumurile peste mine?”

HotNews acum 4 ore
​Prim-ministrul Marcel Ciolacu a dat de înțeles vineri că strada din Slănic s-a surpat din cauză că a fost construit peste o mină, dar că statul român a intervenit imediat. Totodată, premierul a părut deranjat de întrebare: „Ce vreţi să fac? Să ştiu

Deficitul bugetar a crescut până la 2,06% din PIB după primul trimestru al anului 2024

Adevarul acum 3 ore
Deficitul bugetar a urcat la 2,06% din Produsul Intern Brut după primele trei luni din acest an, soldul negativ cifrându-se la 35,88 miliarde de lei, faţă de 28,99 miliarde de lei sau 1,67% din PIB după primele două luni, potrivit datelor publicate

Premieră SGR la East European Comic Con: prima colectare automată în cadrul unui eveniment de amploare

Gandul acum 3 ore
RetuRO, alături de organizatorul evenimentului, de TOMRA și Jerry’s Pizza, a organizat prima colectare automată a ambalajelor SGR în cadrul unui eveniment de mari dimensiuni, la East European Comic Con, desfășurat în perioada 19 – 21 aprilie la Rome

Tribunalul Bucureşti a dispus începerea procesului în dosarul în care fraţii Tate sunt acuzaţi de constituire a unui grup infracţional organizat, trafic de persoane şi viol/ Aceştia au contestat decizia

News.ro acum 2 ore
Tribunalul Bucureşti a dispus, vineri, începerea procesului în dosarul în care fraţii Andrew şi Tristan Tate sunt acuzaţi de constituire a unui grup infracţional organizat, trafic de persoane în formă continuată şi viol în formă continuată, judecăto

Vremea

București
acum

15°
vin.

9°/16°
sâm.

9°/20°
dum.

12°/23°
lun.

12°/22°
Iasi
acum

14°
vin.

9°/14°
sâm.

7°/19°
dum.

11°/22°
lun.

10°/21°
Constanta
acum

15°
vin.

10°/16°
sâm.

11°/15°
dum.

12°/16°
lun.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

15°
vin.

4°/15°
sâm.

6°/18°
dum.

8°/20°
lun.

9°/21°
Timisoara
acum

17°
vin.

5°/17°
sâm.

8°/21°
dum.

10°/23°
lun.

11°/24°