Guvernul mizeaza pe obtinerea a 87,5 mil lei (19,5 mil euro) in acest an si circa 117 mil lei (26 mil euro) in 2014 ca urmare a infiintarii Oficiului National pentru Jocuri de Noroc, care va supraveghea piata jocurilor online, reintroducand si jocul de tip bingo organizate prin intermediul sistemelor retelelor de televiziune (bingo televizat). Aceste jocuri fusesera permise in perioada 1992 - 2002, insa odata cu intrarea in vigoare a prevederilor HG 348/2002 ele au fost interzise pana la 23.06.2009, data intrarii in vigoare a OUG 77/2009. Interzicerea jocurilor bingo televizate a condus la crearea unui mediu neconcurential, intrucat in legislatia actuala a fost mentinuta organizarea de jocuri de noroc tip bingo in sali, se arata in nota de fundamentare a proiectului de ordonanta de urgenta.
Vezi in atasament proiectul de lege propus.
"In cadrul pietei jocurilor de noroc un segment major il reprezinta, domeniul jocurilor de noroc on-line, segment reglementat de Ordonanta de urgenta a Guvernului nr.77/2009 privind organizarea si exploatarea jocurilor de noroc, care nu functioneaza in prezent, astfel ca statul roman nu incaseaza venituri din aceasta activitate comerciala", se arata in nota de fundamentare care insoteste proiectul.
Potrivit legislatiei actuale, desi functionarea domeniul jocurilor de noroc on-line presupune existenta unei entitati care sa realizeze monitorizarea activitatilor din acest domeniu si a organizatorilor de jocuri de noroc on-line, nu fusese acordata nicio astfel de autorizatie. Modelul implementat in o serie de state membre ale Uniunii Europene, care exploateaza cu succes jocurile de noroc, este cel al autoritatii de monitorizare si raportare pentru jocurile de noroc.
Proiectul propune infiintarea in Romania, a Oficiului National pentru Jocuri de Noroc, organ al administratiei publice centrale, cu person