Adică-i exact ca-n bancuri: românii ar trebui să importe un milion de nemţi dacă vor să le meargă bine. Şi primul pas a fost făcut de Crin Antonescu, plictisitul preşedinte al liberalilor.

În Transilvania şi în ţară, saşii sunt singurii neafectaţi de iureşul derizoriului. Românii arată cu degetul lehamitea românilor, ungurii – spre dezbinarea ungurilor; saşii au rămas aceiaşi oameni respectaţi de toată lumea. Pe de o parte e moştenirea istorică a Siebenburgenului, pe de alta aspiraţia că într-o zi vom putea trăi ca-n ţara aia curată din care ne aducem mercedesuri la mâna a doua. E adevărat, saşii şi-au conservat imaginea stând deoparte de noroiul guvernării şi aplecându-se către guvernarea locală – şi aici Sibiul joacă un rol-cheie.

Şi totuşi, de ce a acceptat un om cu imaginea lui Iohannis să stea alături de un tip recunoscut ba prin somnolenţele sale, ba prin absenteism, ba prin anti-europenismul grobian?

Nu cred că primarul Sibiului a fost fascinat de o funcţie creată numai şi numai pentru el. Nici nu cred că e de acceptat o poziţie pentru care n-ai dovedit nimic, într-un partid în care te înscrii cu două zile înainte. Din acest punct de vedere, nu văd diferenţe între Iohannis şi Frunzăverde, spre exemplu.

Dar primarul Sibiului e un excelent stăvilar pentru Victor Ponta. E providenţa de rezervă, polul de imagine alternativ la forcingul pesedist – USL are deci mai mulţi candidaţi la funcţia de premier, un tandem Antonescu-Iohannis la prezidenţiale cântăreşte înzecit mai mult decât „Votaţi Antonescu preşedinte”. Sau decât „Oprescu”?

Practic, liderul liberal îşi securizează poziţia de candidat al USL la Cotroceni, în paralel cu echilibrarea polilor de putere din interior.

E de văzut însă poziţia lui Iohannis vizavi de grupările aliate liberalilor – şi aici vorbesc de Dan Voiculescu. Faptul că primarul Sibiului a declinat invitaţia Antene