Teama că încă mai poate exploda miezul unuia dintre reactoarele centralei de la Fukushima începe să fie înlăturată, însă o întinsă zonă din jur rămâne contaminată, şi întreaga economie japoneză riscă să plătească un greu tribut.

Zona agricolă Tohoku, o economie comparabilă cu cea a Belgiei, era deja foarte afectată de importurile ieftine din China şi de exodul populaţiei spre marile aglomerări urbane. Dramele vieţii postmoderne puteau fi deduse şi din faptul că aici rata sinciderilor era de două ori mai mare decât media naţională. Dar dacă pe o rază de 200 de kilometri în jurul centralei, cum cred estimările cele mai pesimiste, nu va mai putea fi semănat nimic şi nici nu se va putea pescui, efectele economice vor fi de lungă durată pentru toată ţara. Deocamdată funcţionează autodisciplina niponă şi chiar un bizar reflex de „ruşine": în vremuri grele, japonezii consideră indecent să consumi abundent sau să pleci în vacanţă. Teribil de emoţionant este şi exemplul echipelor de intervenţie de la faţa locului. Toţi acei benevoli ştiu că vor muri în scurt timp.

Tragedia japoneză îşi „iradiază" deja efectele spre tot restul lumii, însă ele nu decurg din norii radioactivi. Pur şi simplu nu mai poate fi evitată o analiză care ne arată că ne aflăm la o adevărată răscruce. Va trebui să recunoaştem că suntem pe cale de a secătui toate formele de energie ale planetei noastre, dacă va continua frenezia ascendentă a consumismului. Şi că deseori plătim preţuri iraţionale. Când se constată că într-un magazin american produsele au sosit în medie de la o distanţă de 10.000 de kilometri, energia cheltuită cu transportul lor e chiar o dovadă de inconştienţă sinucigaşă pentru toată lumea. Cum nu vom renunţa să luăm avionul sau trenurile de mare viteză, va trebui sau să reducem jaful energetic practicat în special de economiile avansate. Sau să găsim surse de energie care