Lavinia Năstase este ca argintul viu. Are o energie extraordinară, toată ziua aleargă şi face naveta România-Italia de mai multe ori pe lună.
Se ocupă mai mult de acţiuni culturale în Italia, dar nu numai, ea fiind şi cea desemnată pentru a selecta italience din sud-estul Europei pentru a participa la concursul Miss Italia Nel Mondo. În urmă cu câţiva ani se reocupa destul de intens şi de muzică, actorie, dar şi de jurnalism. Are mai bine de 50 de apariţii la radio şi tv, fie ca realizator, fie ca invitat, şi a publicat peste 500 de articole.
Este reprezentantul românilor de acolo, sarcină deloc uşoară mai ales prin prisma imaginii românilor în această ţară. „Este foarte greu pentru că românii au probleme serioase acolo şi nu prea au pe cineva care să-i ajute sau să-i reprezinte.", spune Lavinia.
De două ori la Mamaia
Lavinia iubeşte muzica şi are 45 de premii la diverse festivaluri naţionale. În 1999 şi 2000 a participat de două ori la Festivalul Mamaia. „Muzica este pentru mine o mare pasiune, este arta care-mi lumineaza viaţa", spune Lavinia. Lavinia are zece piese scrise de compozitori cunoscuţi din România, piesele fiind şi înregistrate. „Am piese compuse de Dan Teodorescu, Adrian Ordean, Virgil Popescu, George Natzis, Viorel Gavrilă, Victor Lavric.", spune Lavinia.
Munca de caritate pentru românii din Italia
Lavinia spune despre ea că este o patrioată și că nu poate suporta ca românii și să fie vorbiți de rău. "Eu fac ceea ce fac şi mă agit atât de mult pentru românii mei, pentru că nu pot suprta să se vorbească urât despre ei sau să li se dea o imagine greşită în lume, spune Lavinia. În acest spirit, Lavina este implicată în tot felul de acţiuni menite să-i aprijine pe românii sau chiar rromii plecaţi peste hotare. Este membru fondator al Asociaţiei „Consilierea minorilor români şi rromi din Italia",