Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Mircea Sandu: "O să candidez la şefia FRF şi în 2014"

Publicat in Adevarul, joi 13 octombrie 2011 ·

Mircea Sandu a organizat o conferinţă de presă la Casa Fotbalului. Preşedintele FRF a cerut DNA-ului să verifice toate societăţile lui Adrian Mititelu, despre care a spus că a încercat să înşele Federaţia, Liga Profesionistă şi proprii jucători.

UPDATE 3: "Obiectivul lui Piţurcă este calificarea la turneul final din 2016. Am pus la punct un plan cu formarea şi reformarea echipelor naţionale, dar şi la nivel de juniori cu ţintă fixă 2016. Un proiect se desfăşoară pe termen lung, care va da roade. Vom mai lua şi alte decizii care să ducă la progres. Vom scoate jucătorii extracomunitari de la diviziile inferioare", a afirmat Sandu.

UPDATE 2: "Mititelu are datorii de 34 de milioane de euro la bugetul statului", a mai declarat Mircea Sandu.

UPDATE 1: Mircea Sandu l-a înscăunat şi pe Ion Crăciunescu pe postul de şef al Comisiei Centrale de Arbitraj.

"Crăciunescu va avea contract până în 2014, când expiră şi mandatul meu. La Liga a II-a şi a III-a arbitrii vor fi plătiţi de cluburi direct în cont. Nu se va mai lucra cu bani cah la arbitri şi observatori", a spus Sandu.

"Argumentele tehnice din cazul Craiova. Începând de azi, cer DNA-ului şi ANAF-ului din judeţul Dolj să solicite toate deocumentele pe care le are Mititelu în toate cele şase firme ale sale.

Decizia CEx din 20.07, privind dezafilierea Universităţii, este legală şi statură. Totul a fost premeditat şi îndreptat de Mititelu împotriva propriilor suporteri. Avea oprire pe conturile clubului şi devia banii către o altă societate.

Craiova are 34 de milioane de lei datorii la bugetul statului, nu ştiu de ce ANAf-ul nu acţionează. Noi, LPF şi FRRF, acum suntem chemaţi la ANAF ca să plătim pentru că am virat banii într-un cont închis.

Curtea de conturi trebuie să verifice cum s-au cheltuit banii ajunşi la Poli Timişoara", a spus Mircea Sandu. @N

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

„Florin Piersic suferă de septicemie, care îi poate pune viața în pericol”, spune managerul Institutului Inimii din Cluj. Directorul de la „Matei Balș” spune însă că „nu e un risc vital”

Libertatea acum 4 ore
Florin Piersic, 88 de ani, are o infecţie generalizată în sânge, septicemie, care îi poate pune viața în pericol, a declarat miercuri, 8 mai, pentru Hotnews Florin Crișan, managerul Institutului Inimii din Cluj-Napoca, de unde a fost transferat marț

Primarul Botoşaniului, trimis în judecată după ce a dat unei femei subiectele la un concurs pentru postul de consilier

Libertatea acum 4 ore
Primarul municipiului Botoşani, Cosmin Andrei, a fost trimis în judecată, miercuri, de Direcţia Naţională Anticorupţie, după ce la începutul lunii februarie anchetatorii DNA l-au acuzat că a dat lista cu subiectele de examen unei femei care candida

UPDATE - Ploieşti: Un bărbat s-a aruncat de la etajul al şaselea al unui bloc. Incidentul, de faţă cu reprezentanţi ai mai multor instituţii/ Bărbatul a fost declarat decedat

News.ro acum 4 ore
Un bărbat care ameninţa că se aruncă de la etajul al şaselea al unui bloc din municipiul Ploieşti şi-a dus la final ameninţarea, în prezenţa reprezentanţilor mai multor instituţii. El a suferit mai multe traumatisme, fiind declarat decedat.

S-a stabilit prima finalistă a Conference League: Fiorentina

News.ro acum 5 ore
Formaţia Fiorentina s-a calificat, miercuri seară, în finala Conference League, trecând în semifinale de FC Bruges, scor general 4-3. În tur, la Florenţa, gazdele s-au impus cu scorul de 3-2. Returul de la Brges s-a încheiat la egalitate miercuri, s

Activele ruseşti îngheţate vor fi folosite pentru înarmarea Ucrainei, au decis statele UE

Libertatea acum 4 ore
Ambasadorii statelor Uniunii Europene au convenit de principiu ca banii Rusiei, blocați după sancțiunile impuse în urma invadării Ucrainei, să fie folosiți pentru susținerea militară a armatei lui Zelenski, a transmis AFP, preluată de Agerpres.

Certificatele de naștere și deces se vor putea obține digital

Wall-Street.ro acum 5 ore
Ministerul Afacerilor Interne a informat că, începând de miercuri, cetăţenii din municipiile Cluj-Napoca, Constanţa, Slobozia, Iaşi, Deva, Sibiu, Timişoara şi judeţul Ilfov vor putea obţine în format digital, dar şi fizic, la cerere, certificate de

Ce soluţii găsesc companiile la lipsa de personal

Mediafax acum 3 ore
Astfel au procedat businessuri mari din domeniul producţiei de medicamente, cum sunt Terapia Cluj, Zentiva Bucureşti şi Antibiotice Iaşi, din automotive, cum sunt germanii de la Bosch, sau din HoReCa – restaurantele de fast-food Spartan, conform ZF.

JO-2024: Flacăra olimpică a ajuns în Franţa. Momente spectaculoase la Marsilia

News.ro acum 3 ore
După o paradă maritimă grandioasă, flacăra olimpică şi-a făcut miercuri seară intrarea maiestuoasă în portul vechi din Marsilia la bordul navei cu trei catarge Belem, iar primul vas olimpic al JO de la Paris 2024 a fost aprins de rapperul francez Ju

Nicolae Ciucă, întrebat dacă va candida la prezidenţiale: Să vedem cum se termină alegerile locale

Libertatea acum 4 ore
Întrebat dacă va candida pentru funcţia de preşedinte al României, liderul Partidului Naţional Liberal (PNL), Nicolae Ciucă, a declarat miercuri, la Alba Iulia, că mai întâi trebuie văzut care vor fi rezultatele la alegerile din 9 iunie şi cum se va

Ministrul Justiției se opune dezincriminării posesiei de canabis pentru consum propriu: „Nu voi fi niciodată de acord”

HotNews acum 6 ore
Alina Gorghiu, ministrul Justiției, a afirmat, la Europa FM, că nu susține proiectul de lege care prevede dezincriminarea posesiei de canabis în limita a maxim trei grame. Gorghiu susține că legalizarea posesiei ar putea încuraja consumatorii de dro

Vremea

București
acum

14°
joi

13°/16°
vin.

11°/20°
sâm.

9°/22°
dum.

14°/22°
Iasi
acum

12°
joi

11°/18°
vin.

12°/20°
sâm.

10°/21°
dum.

11°/20°
Constanta
acum

11°
joi

11°/14°
vin.

13°/15°
sâm.

12°/17°
dum.

13°/17°
Cluj-Napoca
acum

13°
joi

9°/13°
vin.

8°/17°
sâm.

8°/19°
dum.

11°/18°
Timisoara
acum

13°
joi

12°/17°
vin.

12°/18°
sâm.

10°/21°
dum.

12°/21°