SCRIITORUL DE LA PAGINA 3
Reversul ideii că toţi caporalii duc în raniţă bastonul de mareşal e că nici un caporal nu scapă ocazia de a se da măcar o zi mareşal. Nu ţin minte să mi se fi predat vreodată o lecţie despre regulile universale ale unei existenţe civilizate, dar lecţiile naţionale despre â din a şi î din i mi le amintesc pe toate.
SCRIITORUL DE LA PAGINA 3
Reversul ideii că toţi caporalii duc în raniţă bastonul de mareşal e că nici un caporal nu scapă ocazia de a se da măcar o zi mareşal. Nu ţin minte să mi se fi predat vreodată o lecţie despre regulile universale ale unei existenţe civilizate, dar lecţiile naţionale despre â din a şi î din i mi le amintesc pe toate.
La Academie, la Universitate şi în toate locurile unde s-au hotărît regulile scrisului şi ale vorbitului s-a sumeţit mereu cîte un caporal cu ambiţii de mareşal. Cînd a fost cazul să înţeleg de ce trebuia să se schimbe regula, nu s-a găsit nimeni ca să mă convingă de necesitatea schimbării, iar, cînd mi-a fost indiferent dacă o înţeleg sau nu, o mulţime de slujbaşi ai Academiei Române mi s-au vîrît în suflet, ca să le aprob schimbarea. Argumentele pentru â din a şi î din i n-au fost niciodată unele mai deştepte decît celelalte, totuşi caporalii limbii române au forţat mereu lucrurile, ca să o facă pe mareşalii.
O lege e bună numai dacă poate fi aplicată. Învingătorii în războiul birourilor şi al şcolilor lingvistice au cîştigat numai bătălii, care nu aveau cum să funcţioneze ca legi. Caporalii limbii române academice au stat tot timpul cu capul plecat, parcă resemnaţi cu anonimatul unei lefi de cercetător, dar de îndată ce s-a ivit o maximă inoportunitate pentru schimbarea lui â din a cu î din i sau, dimpotrivă, a lui î din i cu â din a s-au luat imediat în seamă. Şi fiindcă în vremurile critice, de vrajbă generală – cum au fost bunăoară