Mesajul a fost trimis. Multumesc!

SUMMITUL DECISIV din zona euro. Statele au ajuns la un acord privind recapitalizarea băncilor | LIVE TEXT

Publicat in Evenimentul Zilei, miercuri 26 octombrie 2011 · ·

Liderii zonei euro s-au întâlnit în această seară pentru a pune la punct un plan de măsuri menit a stăvili criza datoriilor din zona euro. Vestea bună este că liderii celor 27 state din Uniunea Europeană au ajuns la un acord asupra recapitalizării băncilor. Sursa: REUTERS

UPDATE 22.38. Preşedintele francez Nicolas Sarkozy şi cancelarul german Angela Merkel intenţionează să meargă ei înşişi să negocieze în timpul nopţii cu băncile creditoare ale Greciei pentru a le convinge sa accepte o pierdere de aproximativ 50%, a anunţat miercuri o sursă guvernamentală europeană, transmite AFP.

Aceasta iniţiativă intervine în timp ce negocierile dificile purtate în acest sens de mai multe zile între guvernele europene şi reprezentanţii sectorului bancar progresează greu.

UPDATE 22.30. Zona euro este pregătită să multiplice forţa acţiunii Fondului European de sprijin pentru ţările aflate în dificultate (EFSF). Însă cifrele nu vor fi anunţate la sfârşitul summitului de astăzi, potrivit unui proiect de acord obţinut de AFP.

Liderii uniunii monetare "de acord să multiplice" forţa de acţiune a EFSF, pentru a opri contagiunea crizei datoriilor, se arată în document, transmite Agerpes.

UPDATE 22.18. Liderii europeni au ajuns la un acord asupra recapitalizării băncilor, a anunţat premierul polonez Donald Tusk, a cărui ţară deţine preşedinţia semestrială a Uniunii Europene.

"Am căzut de acord asupra recapitalizării băncilor, care trebuie să fie unul dintre obiectivele noastre principale", a precizat Tusk într-o conferinţă de presă, la sfârşitul summitului şefilor de stat şi de guvern din UE. El a confirmat informaţiile vehiculate în ultimele zile în presă, conform cărora, în cadrul procesului de recapitalizare, fondurile proprii de bază ar urma să ajungă la 9%.

Conform textului declaraţiei finale, acest obiecti

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mai mulţi elevi care au participat la Olimpiada Naţională de Istorie, desfăşurată la Braşov, au ajuns la spital după ce au mâncat la un restaurant/ DSP Braşov face o anchetă/ Şeful ISJ afirmă că nu s-a primit o notificare oficială

News.ro acum o ora
Cel puţin şapte elevi, din mai multe judeţe, care au participat la Olimpiada Naţională de Istorie, desfăşurată la Braşov, au ajuns la spital după ce au mâncat într-un restaurant din Codlea, scrie Edupedu.ro. Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Braşov

Spitalul Militar din Cluj-Napoca: Actorul Florin Piersic nu a contractat nicio infecţie nosocomială pe timpul internării în spitalul nostru

News.ro acum 2 ore
Reprezentanţii Spitalului Militar din Cluj-Napoca au precizat, joi, că actorul Florin Piersic nu a contractat vreo infecţie nosocomială cât timp a fost internat în această unitate medicală, unde a fost supus unei intervenţii chirurgicale la genunchi.

Purtătoarea de cuvânt a MAE din Rusia: Declarațiile lui Macron despre trimiterea de trupe NATO în Ucraina ”au de-a face cu anumite zile ale săptămânii”

Ziare.com acum 3 ore
Comentariile preşedintelui francez Emmanuel Macron cu privire la posibilitatea trimiterii de trupe în Ucraina "au de-a face cu anumite zile ale săptămânii", a comentat ironic pentru TASS purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zah

Un urs a fost văzut pe străzile din municipiul Sebeş. Autorităţile au transmis mesaj Ro-Alert

Mediafax acum o ora
Un urs a fost văzut în municipiul Sebeş, judeţul Alba. Incidentul s-a produs joi seara. Autorităţile au emis mesaj de avertizare RO-Alert.

NATO condamnă „acțiunile rău intenționate” de pe teritoriul a șapte state membre

Wall-Street.ro acum o ora
Statele membre ale NATO s-au declarat "profund preocupate de activităţile rău intenţionate" ale Rusiei "întreprinse recent pe teritoriul Alianţei" şi care "constituie o ameninţare la adresa securităţii lor", informează AFP, citată de Agerpres. Într-

Zeci de mii de persoane protestează din nou în Georgia împotriva proiectului de lege asupra „influenţei străine”

G4Media acum 2 ore
Zeci de mii de persoane au ieşit în stradă joi seara în Georgia, pentru a protesta din nou împotriva proiectului de lege controversat asupra „influenţei străine”, dorit de guvern, informează AFP, transmite Agerpres. Spre deosebire de zilele preceden

Parlamentul sârb a aprobat guvernul de coaliţie condus de Milos Vucevic. Doi dintre membrii executivului sunt proruşi sancţionaţi de SUA

News.ro acum 3 ore
Parlamentul sârb a aprobat joi guvernul de coaliţie al premierului desemnat Milos Vucevic, care a spus că va fi un executiv "de continuitate", ce va trebui să conducă ţara balcanică prin provocările geopolitice din regiune şi tensiunile cu Kosovo, r

Trimiterea de trupe NATO în Ucraina ar declanşa al Treilea Război Mondial, consideră ministrul ungar de Externe VIDEO

Ziare.com acum 4 ore
Péter Szijjártó, ministrul ungar de Externe, aflat joi, 2 mai, în Franţa, s-a arătat îngrijorat de ultimele declaraţii ale preşedintelui Emmanuel Macron, care a reiterat, într-un interviu pentru The Economist, că trimiterea de trupe occidentale în U

Profesor de religie din Bihor, SANCȚIONAT după o postare pe grupul de WhatsApp al clasei. Tatăl uneia dintre eleve l-a reclamat la conducerea școlii

Gandul acum 3 ore
Un profesor de religie din județul Bihor a fost sancționat, după ce a postat pe grupul de WhatsApp al clasei o manea cântată de Tzancă Uraganu. Mai mult, se făceau glume nepotrivite despre o profesoară de biologie din școală, care era mai severă. Ma

Netanyahu: Trebuie să ne protejăm singuri, pentru că nu apără nimeni

Wall-Street.ro acum 3 ore
Evreii trebuie să fie capabili să se apere singuri, pentru că nimeni nu-i va apăra, a afirmat prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu, în timp ce tot mai multe voci se ridică împotriva războiului dus de Israel în Fâşia Gaza, informează AFP, cita

Vremea

București
acum

13°
joi

13°/18°
vin.

12°/15°
sâm.

12°/21°
dum.

11°/22°
Iasi
acum

18°
joi

12°/24°
vin.

13°/24°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/22°
Constanta
acum

11°
joi

12°/14°
vin.

11°/16°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

19°
joi

9°/21°
vin.

12°/21°
sâm.

12°/21°
dum.

12°/21°
Timisoara
acum

18°
joi

12°/21°
vin.

12°/18°
sâm.

10°/22°
dum.

11°/23°